15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportAlte sporturiRomânii au cucerit opt medalii la schi alpin

Românii au cucerit opt medalii la schi alpin

Tinerii români au obținut opt medalii la competiția de schi alpin FIS Children Trophy.

Această competiție a aliniat la start, în zilele de 1-3 martie, în Poiana Brașov, 82 de sportivi din șapte țări. Acestea au fost Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Grecia, Turcia, Liban și România.

Echipa României s-a clasat pe primul loc la probele de Slalom U14 și Slalom U16. Din echipa noastră, cei mai buni au fost Matei Florian Drilea și Anna Mikolt Paszka, care au ocupat primele locuri la probele de Slalom U14. Alexandru-Matei Oancea și Ioana Corlățeanu au fost fruntași la proba de Slalom U16.

„Organizarea competițiilor FIS Children Trophy în România a fost foarte bună. De cinci ani lucrăm împreună și pot spune că oamenii de aici au făcut progrese majore ajungând să organizeze astfel de concursuri la un nivel înalt. Nu văd de ce nu vom putea colabora și în viitorii cinci ani, întrucât a devenit cunoscut în lumea schiului alpin modul în care se desfășoară FIS Children Trophy în România”, a spus Kiriacou Kiriakos, delegatul tehnic de la Federația Internațională de Schi (FIS).

România ar putea organiza, în câţiva ani, competiţii de schi alpin importante la nivel internaţional.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă