14.1 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSportALEGERI PARLAMENTARE. Noua sesizari in prima zi de campanie

ALEGERI PARLAMENTARE. Noua sesizari in prima zi de campanie

 

Şeful Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă, a declarat, sâmbătă, la învestirea noului prefect de Mureş, Corneliu Grosu, că în prima zi a campaniei electorale, la nivel naţional, au fost înregistrate nouă sesizări, legate în cea mai mare parte de distrugeri ale bannerelor sau materialelor electorale.

 Şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) a declarat presei că sesizările din prima zi a campaniei electorale s-au înregistrat în mai multe judeţe din ţară, fără să le nominalizeze.

 Petre Tobă a precizat că sesizările se referă în cea mai mare parte la distrugeri ale bannerelor sau ale materialelor electorale, iar autorii urmează să fie identificaţi.

 “În prima zi a campaniei electorale la nivel naţional au fost înregistrate nouă sesizări, mare parte dintre acestea reprezentând distrugeri ale bannerelor sau ale materialelor electorale. Nu au fost probleme deosebite. În conformitate cu planul de măsuri, Poliţia Română are asigurate toate efectivele necesare pentru buna organizare a acestor alegeri. Sunt în mai multe judeţe, nu a fost un judeţ care să polarizeze toate aceste sesizări, la nivel naţional avem efectivele necesare, avem calendarul pe care-l urmărim cu foarte mare atenţie şi suntem în grafic, nu avem niciun fel de activităţi întârziate, sunt convins că vom face faţă la toate situaţiile. Am mai dovedit acest lucru pe parcursul acestui an. Mare parte dintre acestea sunt contravenţii cu privire la tulburarea liniştii şi ordinii publice, în momentul în care colegii mei îi vor identifica pe autori, vor lua şi măsurile legale”, a spus Petre Tobă.

 Acesta a subliniat că, nici cu ocazia alegerilor locale, nici la referendum, Poliţia Română “nu a creat niciun fel de suspiciune cu privire la legalitatea şi modul de acţiune”, acţionând aşa cum i s-a cerut, strict în limitele prevederilor legale şi sancţionând cu fermitate orice încălcare a legii.

Şeful IGPR, Petre Tobă, a fost prezent sâmbătă, la Târgu Mureş, alături de ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşă, la instalarea noului prefect, Corneliu Grosu, postul rămânând vacant după ce Alexandru Petru Frătean a acceptat să candideze într-un colegiu senatorial din judeţ din partea USL.

Cele mai citite

Sărăcie declarată, dar, în Securitate, cu Gușă plină

Ilustrație: Marian Avramescu În super anul electoral în curs, postul de telejustiție Realitatea începe să aibă un considerabil Plus de Gușă. Realitatea pe Păcur(ă)aru a...

Tornadele au devastat statul Texas din SUA. Sute de mii de oameni au rămas fără energie electrică

Rafalele de vânt au atins puterea uraganului, iar în unele zone au fost însoţite de grindină de mărimea unei mingi de golf, conform actualitate.org. Vremea...

SUA consideră că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne “limitată”

Statele Unite(SUA) consideră în continuare că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne "limitată", la două zile după un bombardament mortal asupra acestui oraş din...
Ultima oră
Pe aceeași temă