Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Alegeri FRF. Dosarele a patru candidați au fost validate

Comisia de verificare a candidaturilor la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal a validat dosarele a patru candidaţi, Răzvan Burleanu, Ionuţ Lupescu, Marcel Puşcaş şi Ilie Drăgan, informează site-ul FRF.

Share

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 18.04.2018 - 16:58

Comisia a fost formată din Paul Filip Ciucur, Gabriel Manu şi Daniel Cernat Marin

Dosarul lui Sorin Răducanu a fost respins deoarece nu a îndeplinit condiţia statutară privind numărul de propuneri de candidatură.

Răzvan Burleanu este preşedintele în exerciţiu al Federaţiei Române de Fotbal. A jucat fotbal doar la nivel de juniori, el fiind şi arbitru până la vârsta de 19 ani. Absolvent al SNSPA, actualul şef al FRF a activat ulterior în cadrul Primăriei Bacău, Comisiei Juridice din Parlamentul României, Autorităţii Electorale Permanente şi Administraţiei Prezidenţiale. Acum în vârstă de 33 de ani, Burleanu a condus înainte de 2014 din postura de preşedinte Federaţia Română de Minifotbal, precum şi Federaţia Europeană de Minifotbal, structură nerecunoscută de UEFA sau FIFA.

Fostul internaţional Ionuţ Lupescu (49 de ani) este component al "generaţiei de aur", având la activ participări la două ediţii ale Cupei Mondiale, 1990 şi 1994, şi la două ale Campionatului European, 1996 şi 2000. El şi-a obţinut licenţa de antrenor la Koln, dar a practicat puţin această meserie, conducând doar două echipe, FCM Bacău şi FC Braşov. În anul 2005 a intrat în administraţie şi a ocupat până în 2011 funcţia de director general al Federaţiei Române de Fotbal. Din 2011 el a fost director al Comisiei Tehnice a UEFA, funcţie din care a demisionat la începutul lunii februarie, când a decis să candideze la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal.

Născut la 12 octombrie 1960, Marcel Puşcaş a evoluat ca jucător la Steaua, Rapid, CS Târgovişte şi Steaua Mizil, având o singură selecţie la prima reprezentativă. După retragere, el a activat ca antrenor (Steaua şi Rapid), ca preşedinte (Viitorul Oradea, Steaua şi AJF Bihor), dar şi ca impresar. Puşcaş a candidat şi la precedentele alegeri pentru preşedinţia FRF. Din 2014 el ocupă funcţia de manager de dezvoltare în cadrul Federaţiei Române de Fotbal.

Ilie Drăgan (33 de ani) a jucat fotbal numai la nivel de amatori, iar în prezent este antrenor la o şcoală de copii. El deţine licenţa A UEFA şi a fost lector în cadrul Şcolii Federale de antrenori din cadrul FRF. Absolvent al ANEFS, Drăgan a intenţionat să participe şi la alegerile pentru preşedinţia Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti (AMFB) din 2016, dar dosarul său de candidatură nu a fost validat la momentul respectiv.

Lista candidaţilor înscrişi în cursa pentru funcţia de reprezentant al structurilor sportive în Comitetul Executiv al FRF este următoarea:

Asociaţii Judeţene de Fotbal: Octavian Goga, Cristian Sava;

Liga I: Valeriu Argăseală, Cristian Tănase;

Liga 2: Marius Burcă, Marcel Ghergu;

Liga 3: Florin Spînu, Mihai Dăscălescu, Călin-Alexandru Cojocaru;

Fotbal Feminin: Alin Cioban;

Cluburi cu activitate exclusivă de copii şi juniori: Cătălin Cighir;

Fotbal în sală: Cristi Vornicu, Toader Ştefu, Eduard Kovacs.

Termenul de depunere a contestaţiilor este marţi 10 aprilie, ora 13,00, Comisia de soluţionare a acestora fiind formată din Adrian Stângaciu, Claudiu Dinu şi Eduard Ursu.

Adunarea Generală de alegeri a Federaţiei Române de Fotbal a fost convocată de Comitetul Executiv pentru data de 18 aprilie 2018, ora 11,00. Două sute cincizeci şi şapte de membri afiliaţi au drept de vot la alegerile pentru şefia FRF din 18 aprilie.

Răzvan Burleanu conduce Federaţia Română de Fotbal din 5 martie 2014, atunci când a câştigat alegerile pentru preşedinţie în dauna celorlalţi trei candidaţi: Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian şi Sorin Răducanu.

Comentarii

loading...