13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialZona euro intenţionează să acorde FMI 200 de miliarde de euro

Zona euro intenţionează să acorde FMI 200 de miliarde de euro

Statele din zona euro intenţionează să furnizeze Fondului Monetar Internaţional (FMI) 200 de miliarde de euro, a declarat vineri preşedintele francez Nicolas Sarkozy, banii urmând să fie folosiţi pentru susţinerea ţărilor cu probleme din Uniunea monetară, relatează AFP şi Mediafax.

“Am decis să analizăm posibilitatea unei suplimentări cu 200 de miliarde de euro” a resurselor FMI, a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă.

Directoarea generală a FMI, Christine Lagarde, a explicat că o confirmare a acestor 200 de miliarde de euro va fi obţinută “în zece zile”. Ea a salutat “un pachet care merge clar în direcţia bună”, evocând inclusiv disciplina bugetară crescută şi accelerarea punerii în aplicare a unui viitor fond de salvare permanent al zonei euro.

La rândul său, cancelarul german Angela Merkel a explicat că FMI va fi suplimentat prin “împrumuturi bilaterale” de statele europene. Potrivit ei, este vorba despre “a aduce o siguranţă suplimentară pentru euro cu ajutorul altor ţări nemembre ale Uniunii monetare”.

Ideea este de a dota instituţia financiară internaţională cu fonduri suficiente pentru a ajuta pe viitor, în caz de nevoie, marile economii ca Italia sau Spania.

Necesitatea de a creşte resursele FMI s-a impus în ultimele săptămâni în faţa incapacităţii europenilor de a-şi consolida suficient propriul fond de salvare menit să stopeze criza datoriilor. Dar Statele Unite fiind ostile unei creşteri generale a resurselor, calea privilegiată este aceea a contribuţiilor voluntare bilaterale.

Zona euro speră că marile puteri emergente cumar fi China sau Brazilia vor participa, de asemenea, la acest efort.

Cele mai citite

Elisabeta Lipă: “Generaţia de Aur înseamnă pentru mine un model”

Președinta Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a declarat vineri, la stadionul Arcul de Triumf, că Generația de Aur a fotbalului românesc ar trebui...

Tânăra antrenată de maestra emerită a sportului, Mirela Pașca, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Antonia Dragomir, o tânără gimnastă de doar 11 ani, a devenit un nume cunoscut în lumea gimnasticii românești și internaționale, datorită talentului său remarcabil...

Guvernanții au nevoie de Big Brother ca să vadă problemele școlii românești

Este tot mai evident că decidenții politici, dar și o mare parte a societății, au uitat menirea școlii. Cu întârziere considerabilă, politicienii din țara noastră...
Ultima oră
Pe aceeași temă