17.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialZiua Lacului Razim - serbată pe 15 iulie

Ziua Lacului Razim – serbată pe 15 iulie

Evenimentul este finanţat din fonduri europene şi  are ca obiectiv atragerea unui număr cât mai mare de turişti în acest paradis natural.

 

Duminică, 15 iulie, începând cu ora 15.00, la Stadionul Pescăruşul, localitatea Sarichioi – judeţul Tulcea, va avea loc festivalul „Ziua Lacului Razim”. Lacul Razim şi împrejurimile sale sunt locuri mirifice puţin cunoscute turiştilor, cu o natură sălbatică ce-şi urmează propriile legi în „plescăitul somnoros al valurilor”, pline de mister, unde soarele răsare şi apune scânteietor din geana îndepărtată a mării. Acesta face parte din complexul lagunar Razim-Sinoe, fiind situat în estul României, pe malul Mării Negre, în regiunea istorică Dobrogea, pe teritoriul judeţului Tulcea.

Întinderea albastră, pe malul căreia se află ruinele unor cetăţi antice şi sate tradiţionale de pescari, este situată în sudul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (cea mai mare şi cea mai bine conservată dintre deltele europene), reprezentând 20% din suprafaţa acesteia. Lacul Razim, cu o suprafaţă de 415 kilometri pătraţi, este cel mai mare lac din România. Datorită complexităţii sale geografice (peisaje unice), biologice (o mare diversitate de păsări şi peşti), istorice (vestigii arheologice valoroase) şi etnografice (o multitudine etnoculturală), lacul şi împrejurimile sale pot fi considerate cel mai spectaculos obiectiv turistic din zona litorală a României.

Turiştii prezenţi la eveniment vor avea posibilitatea să fredoneze melodiile preferate alături de trupa Direcţia 5 începând cu ora 19.00 şi alături de trupa Compact, începând cu ora 20.30.

Nu vor lipsi de la eveniment nici ansamblurile locale care prin muzică, joc şi voie bună, vor încerca să prezinte publicului tradiţiile, legendele şi obiceiurile zonei. Tururile tematice în această zonă se pot face atât cu barca (foarte flexibile şi numeroase), dar şi cu bicicleta. „Imensul potenţial cultural şi istoric, cu numeroase vestigii arheologice (Argamum, Histria, Heracleea), mixul unic al elementelor de etnografie şi folclor specific Deltei, peisajele spectaculoase şi locurile pline de legende constituie fiecare un argument în favoarea unei călătorii în acest ţinut unic din România şi chiar din Europa”, spun organizatorii.   

Cele mai citite

O casă din Sectorul 2 al Capitalei a luat foc

Un incendiu de proporții, însoțit de degajări mari de fum, a izbucnit luni la o casă situată pe Strada Călușei din Sectorul 2 al...

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, poate face un nou apel împotriva extrădării în SUA

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, poate face un nou apel împotriva extrădării în SUA, a decis Înalta Curte, potrivit BBC. Julian Assange a primit permisiunea de...

Curtea Penală Internațională cere arestarea șefilor Hamas dar și a premierului Netanyahu

Curtea Penală Internațională (CPI) cere arestarea principalilor lideri ai grupării Hamas dar și a premierului Israelului, Benjamin Netanyahu. Karim Khan, procurorul șef al CPI, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă