15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialYemen: Cel puţin 62 de copii au fost ucişi, în mai puțin...

Yemen: Cel puţin 62 de copii au fost ucişi, în mai puțin de o săptămână

Cel puţin 62 de copi au fost ucişi, iar alţi cel puţin 30 răniţi în mai puţin de o săptămână de la lansarea operaţiunii militare a coaliţiei coordonate de Arabia Saudită împotriva insurgenţilor huthi din Yemen, a anunţat UNICEF, informează Mediafax.

“Copiii trebuie neapărat protejaţi. Părţile implicate în acest conflict trebuie să facă tot ce le stă în putere pentru a proteja copiii”, a declarat Julien Harneis, reprezentantul UNICEF pentru Yemen, conform  24matins.fr.

Serviciile sanitare şi sistemul educativ din Yemen au fost grav afectate de conflictul militar în curs, a prevenit agenţia ONU pentru copii.

În plus, malnutriţia ar putea afecta numeroşi copii, îndeosebi în centrul Yemenului, unde securitatea alimentară nu mai poate fi asigurată, a avertizat UNICEF.

Organizaţiile umanitare au semnalat marţi dificultăţi în aprovizionarea populaţiei civile pe la graniţa cu Arabia Saudită.

Arabia Saudită a declanşat săptămâna trecută Operaţiunea “Furtuna Determinării”, în scopul “apărării Administraţiei legitime” a preşedintelui yemenit Abdrabbuh Mansour Hadi. Avioane de vânătoare saudite bombardează poziţii rebele din capitala Yemenului, Sanaa, şi din nordul ţării. La operaţiuni participă şi avioane din Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Kuwait, Qatar, Iordania, Maroc şi Sudan.

Miliţiile şiite huthi, susţinute de Iran, avansaseră spre sudul Yemenului, o ţară aflată în anarhie după ce insurgenţii au ocupat în septembrie 2014 capitala, Sanaa. Serviciile de securitate yemenite sunt staţionate în sudul ţării, unde se afla preşedintele Abd-Rabbu Mansour Hadi, susţinut de Statele Unite. Preşedintele Yemenului a plecat în exil săptămâna trecută. În Yemen sunt active şi celule ale organizaţiei Al-Qaida în Peninsula Arabia şi ale grupului Stat Islamic, două reţele teroriste sunnite. Arabia Saudită, o ţară preponderent sunnită, acuză Iranul şiit, principalul adversar regional, că alimentează conflictul interconfesional din Yemen prin susţinerea insurgenţilor şiiţi huthi. Arabia Saudită este unul dintre aliaţii strategici ai Statelor Unite în Orientul Mijlociu.

Cele mai citite

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...
Ultima oră
Pe aceeași temă