Bomba zilei (Scoop)
Productia: SUA, Marea Britanie 2006 Regia: Woody Allen In distributie: Scarlett Johansson, Hugh Jackman, Woody Allen Distribuit de New Films Romania
Dupa reintoarcerea la o forma pe care n-o mai atinsese de pe la Deconstructing Harry (1997), reprezentata de Match Point (2005), batranul Woody Allen i-a dezamagit pe multi cu acest Scoop aparent lejer ca un fulg. Dar zau daca e usor sa pricepi de ce… Adevarat, la o prima privire, dar una superficiala, Scoop e o parodie voios-destinsa a filmelor politiste – tema mai veche de-a filmografiei lui Allen – mixata cu ceva elemente de comedie screwball (acele romante intre protagonisti aparent incompatibili, pline de incurcaturi si confuzii ce ajung sa para insolvabile), si acelea ironic distorsionate. Pe scurt, Sondra Pransky (o Scarlett Johansson pentru prima data suportabila si incredibil de relaxata) e o tanara americana, studenta la jurnalism, aflata in vizita la niste prieteni englezi. Nimerita pe scena si apoi in cutia unui magician pe nume Splendini (Woody Allen insusi, la fel de nevrotic, dar mai autoironic si simpatic decat l-am vazut cam oricand in ultimul deceniu), ea da nas in nas cu o fantoma (adevarata!) a unui proaspat decedat ziarist-vedeta (Ian MacShane). Aceasta fantoma-ex ziarist crede ca a reusit sa descopere identitatea unui misterios criminal in serie care terorizeaza de ceva timp orasul si incearca s-o convinga pe juna si neexperimentata domnisoara sa se ocupe de ancheta si strangerea dovezilor, intrucat el nu poate pe motiv de deces. Iar domnisoara il taraste dupa ea pe varstnicul prestidigitator, care n-ar vrea, probabil, decat sa-si petreaca batranetile in pace si departe de cercetari cu potentialul de a-i pune viata in pericol. Cei doi il vaneaza, apeland la tot soiul de tertipuri, pe suspect – sofisticatul aristocrat Peter Lyman (un Hugh Jackman care pare sa se distreze de minune). Asta pana incepe predictibila atractie si poveste de amor intre Sondra si Peter, una cat se poate de paranoida, totusi. E o istorie veche de cand lumea, mizand pe numeroasele situatii comice iesite din contrastul intre aparente si posibilele esente, intre ceea ce vor oamenii sa para si ceea ce ar putea fi. si versiunea lui Allen e, dupa un inceput mai ezitant – odata ce se concentreaza pe romanta celor doi si pe investigarea relatiei paterne care se dezvolta intre Sondra si magician – una absolut savuroasa, degajata. In care nu poti, totusi, sa nu simti cat se poate de clar subtexte sumbru-morbide, si nu doar in delicioasele interludii ce il prezinta pe jurnalistul decedat alaturi de alti cativa pasageri, pe o barca a Mortii pierduta in ceturi (luntrea lui Caron?!). si nu doar pentru rapelul duios-mucalit la Ingmar Bergman (adica la a sa A saptea pecete), implicit in prezentarea Mortii ca silueta drapata in negru ce refuza sa raspunda la intrebarile jurnalistului, ramas neobosit chiar si in drum spre cealalta lume. E un soi de tensiune subterana in spatele aerului de farsa – ce vorbeste, totusi, despre apropierea de un posibil criminal in serie – si o serie de referiri la constienta apropierii finalului. Caci nu trebuie sa uitam ca Allen are deja 72 de ani. Ceea ce e schimbat aici – dincolo de o mizantropie sensibil mai subtila decat cea traditional allen-esca (vezi si Match Point) si un cinism ceva mai indulcit – e senzatia unui soi de impacare cu sentimentul amintit – una care are mai mult de-a face cu acceptarea decat cu resemnarea, insa. Si pentru ca vorbim de Woody Allen, adica unul dintre regizorii cei mai iubiti de actori pentru ca stie sa (ii lase sa) scoata tot ce au mai bun in ei, trebuie spus ca nici Scoop nu face exceptie in aceasta privinta. Poate cea mai surprinzatoare e turnura facuta de Allen-actorul, care aici isi asuma pentru prima data deplin varsta, multumindu-se sa joace rolul figurii paterne pentru ametita, naiva si emotiva jurnalista aspiranta, in loc sa imagineze obisnuitele (si tot mai dubios-greu credibilele) amoruri inter-generationale. Hugh Jackman – actor excelent cu remarcabila prezenta fizica ce n-a prea avut parte (daca nu socotim subestimatul The Prestige) de roluri pe masura (sa amintim ca cel mai proeminent rol e Wolverine din seria X-Men) – aici e savuros in rolul de aristocrat sarmant si potential degenerat. Si reuseste sa sustina pana la final ambiguitatea cu privire la adevarata natura a personajului sau. Adevarata surpriza e, insa, Scarlett Johansson. Aroganta si cel mai adesea complet pe langa performantele de care filmele in care a aparut aveau nevoie (exceptand momentele in care nu era decorativa – The Girl with a Pearl Earring, Lost in Translation), pare in Scoop pentru prima data in ton cu ceea ce ar trebui sa fie. Drept care poti intelege atentia dragastoasa cu care o urmareste si invaluie camera de filmat. si poti chiar fi de acord.
Pe scurt si rezumand, Scoop e un Woody Allen care e poate departe de varfurile unei cariere intrate deja in al cincilea deceniu – in conditiile unui ritm constant de un film pe an -, dar e cu siguranta o experinta cel putin placuta. Si nu doar in contextul decerebrant al blockbusterelor de vara.
