22.6 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialWizz Air va introduce în octombrie zboruri pe ruta Bucureşti - Dubai

Wizz Air va introduce în octombrie zboruri pe ruta Bucureşti – Dubai

Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat miercuri că va opera ruta Bucureşti – Dubai, începând cu 29 octombrie, iniţial de trei ori pe săptămână, zborurile putând fi deja rezervate online, transmite Mediafax.

Preţurile pornesc de la 319 lei, pentru un singur zbor cu toate taxele incluse.

Compania va opera pe aeroportul Dubai World Central, conceput să devină cel mai mare aeroport din lume şi să deservească atât Dubai cât şi Abu Dhabi, din Emiratele Arabe Unite.

Reţeaua Wizz Air din România constă în prezent din 61 de rute.

Compania precizează, într-un comunicat, că va fi prima companie europeană low fare care va opera în Dubai şi primul client al aeroportului Dubai World Central.

Terminalul pentru pasageri al Dubai World Central va fi inaugurat în luna octombrie şi se estimează să devină aeroportul principal al oraşului până la mijlocul anului 2020, când, cu cele cinci piste şi 160 de milioane de pasageri anual să devină cea mai mare infrastructură aeroportuară din lume, potrivit sursei citate.

“Sunt foarte încântat să anunţ această rută nouă spre Dubai. Aeroportul Dubai World Central va deservi în mod convenabil cele mai importante pieţe din EAU, în mod particular Abu Dhabi. Această veste este una importantă pentru turiştii care vin în România, dar şi pentru românii şi europenii aflaţi în căutarea unei vacanţe într-una dintre cele mai dinamice regiuni din lume cu atracţii turistice şi de petrecere a timpului liber incredibile. Toate acestea vor fi disponbile la doar o parte din costurile unei călători din prezent. Acesta este un nou pas făcut de Wizz Air pentru dezvoltarea conexiunile României cu zonele de est şi de vest”, a declarat în comunicat Mike Powell, Chief Financial Officer Wizz Air.

Wizz Air operează o flotă de 40 aeronave Airbus A320 de la 16 baze, 270 de rute făcând legatura cu 93 de destinaţii din 32 de ţări.

Cele mai citite

ANAF va avea un compartiment de Evidență Operativă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și-a înființat un compartiment de Evidență Operativă, anunță un articol publicat pe site-ul termene.ro. Noul departament al ANAF va...

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...

Nicuşor Dan promite înlocuirea a 280 de km de reţea de termoficare, reabilitarea a 5 poduri şi pasaje şi achiziţionarea de noi tramvaie

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a prezentat luni priorităţile pentru un al doilea mandat, printre care se numără înlocuirea a 280 de kilometri de reţea...
Ultima oră
Pe aceeași temă