31 C
București
miercuri, 17 iulie 2024
AcasăSpecial"Williams vs Halep, cea mai puternică rivalitate din WTA". Reacții pe Twitter,...

„Williams vs Halep, cea mai puternică rivalitate din WTA”. Reacții pe Twitter, după semifinala de la Miami

Meciul dintre Simona Halep și Serena Williams, din semifinalele turneului de la Miami, un adevărat clasic al tenisului, a fost intens dezbătut pe rețelele de socializare. Printre cei mai activi internauți s-a numărat și Chris Evert, fostă jucătoare de tenis.

„Simona Halep pare frustrată în acest meci contra Serenei, însă nimeni nu poate face nimic atunci când SW (n.r. Serena Williams) joacă astfel”, a scris Chris Evert, pe contul său de Twitter, într-un mesaj în limba engleză.

Vezi Clasament WTA după Miami: Câte puncte o mai despart pe Simona Halep de Șarapova și Williams

O altă iubitoare a tenisului, fosta jucătoare Pam Shriver a scris, tot în engleză, despre rivalitatea care s-a născut între Serena și Simona. „Acum mă credeți că Serena Williams vs Simona Halep a devenit cea mai puternică rivalitate din WTA pentru următorii ani? Dacă nu, cine altcineva?”

Simona Halep și Serena Williams au jucat unul dintre cele mai incredibile meciuri de tenis din acest an, în semifinalele turneului de la Miami. Simona a fost învinsă, cu scorul de 2-6, 6-4, 5-7, după mai bine de două ore de joc. A fost capătul unei serii de 14 victorii consecutive pentru româncă.

Până acum, Halep și Williams au jucat împreună 6 meciuri, scorul fiind de 5-1 pentru americancă. Cele două trebuiau să se întâlnească și la Indian Wells, însă Serena a abandonat atunci chiar înaintea meciului, deoarece trecuse printr-o accidentare și nu se afla în formă bună.

Citește și Miami 2015: Simona Halep, învinsă de Serena Williams, scor 2-6, 6-4, 5-7, după 14 victorii consecutive

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă