30 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialVoronin: Parlamentul R. Moldova trebuie dizolvat imediat

Voronin: Parlamentul R. Moldova trebuie dizolvat imediat

Liderul Partidului Comuniştilor Vladimir Voronin cere dizolvarea imediată a parlamentului ţării şi anunţarea alegerilor parlamentare anticipate, după care să fie modificată constituţia în privinţa procedurii de alegere a preşedintelui, de către viitorul legislativ, potrivit Agerpres.

 

Voronin s-a declarat mulţumit de ‘nivelul înalt de conştiinţă a populaţiei’, deoarece aceasta a boicotat referendumul. Fostul şef al statului a spus că au fost comise încălcări mari în timpul plebiscitului, dar că nu le va prezenta.

Viitorul parlament urmează să înceapă procedura de modificare a constituţiei privind modul de alegere a preşedintelui, înaintată de comunişti în luna aprilie, şi anume reducerea pragului de alegere a preşedintelui în parlament de la 3/5 din voturile deputaţilor la majoritatea simplă.

El a adresat partidelor politice un apel la dialog, dar a menţionat că acest dialog va fi posibil doar după următoarele alegeri. ‘Doar un dialog cu adevărat sincer va pune bazele ieşirii din ruşinoasa criză politică’, a spus el.

Referendumul constituţional care s-a desfăşurat duminică în Republica Moldova, în care populaţia a fost chemată să răspundă dacă doreşte ca preşedintele să fie ales direct de către popor a eşuat din cauza participării reduse, de doar 29,6% faţă de minimumul necesar de o treime din numărul de alegători.

Cele mai citite

Săraca țară bogată. România continuă să importe gaze, deși avem producție proprie destulă

România a importat, în primele patru luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 493.200 tone echivalent petrol (tep), cu 13% mai...

Tragedie la pelerinajul de la Mecca. 14 persoane au murit

Pelerinajul anual musulman Hajj în Arabia Saudită a fost marcat de o tragedie pentru pelerinii iordanieni, după ce 14 persoane din Iordania au pierit...

Donald Trump a participat la o slujbă religioasă, alături de persoanele de culoare

În weekend, Donald Trump, împreună cu o serie de republicani, a participat la o slujbă religioasă într-o biserică din Detroit, cu enoriași de culoare. ...
Ultima oră
Pe aceeași temă