Ce inseamna, de fapt, "Razboiul Olimpic", mai bine cunoscut sub denumirea de invazie rusa in Georgia? Razboiul in sine era previzibil si chiar a fost prezis. La fel de clare sunt si rezultatele sale.
Unu: Vladimir Putin, prim-ministru, ramane fara nici o ambiguitate la putere in Rusia. Poate ca joaca sarada politistului bun si a celui rau cu presedintele Dmitri Medvedev. Dar politistul rau, adica Putin, e de fapt seful.
Doi: Putin nu-l inghite pe presedintele georgian Mihail Saakasvili. Ce-i drept, nici acesta din urma nu e un personaj din cale-afara de simpatic. Rusul s-a gandit ca georgianul a scos capul cam prea mult. A asteptat ca Saakasvili sa depaseasca masura cu un singur pas si s-a napustit cu toata forta asupra lui si sarmanei sale tari.
Trei: de ani buni Rusia planteaza samanta de scandal in Osetia de Sud si Abhazia. Moscova isi doreste o Georgie slaba. Urmareste acelasi scenariu si in Transnistria, pentru a submina Moldova. Daca cineva din afara ar fi incercat o tactica similara in Cecenia, rusii ar fi explodat de furie.
Patru: la fel ca tarii secolului al XIX-lea, liderii actuali ai Rusiei vor o sfera de influenta in vecinatatea frontierelor lor. In opinia lor, tarile care au facut parte din imperiul rusesc al Uniunii Sovietice nu ar trebui sa se bucure decat de o suveranitate limitata. Mesajul transmis acestor state, de la Georgia, trecand prin Ucraina, si pana la republicile din Asia Centrala, se aude foarte puternic.
Rusia se opune mai ales ca vecinii ei sa intre in NATO. "Impotriva cui e NATO?", se intreaba rusii. Care linia frontului pentru NATO? Suntem noi, rusii, intr-adevar inamicul? Daca da, cum sa reactionam? Actiunile Rusiei au avut insa efectul advers al intentiei initiale – invazia Georgiei este un argument forte in favoarea extinderii in continuare a NATO.
Cinci: Georgia este un important punct de legatura la energia caspica pentru toti acei europeni care nu vor sa depinda totalmente de conductele controlate de Rusia. Aici se impotmoleste tactica ruseasca de utilizare a gazelor si petrolului ca arme strategice in politica externa, o tactica de care Rusia s-a folosit din plin. Dupa cum arata un raport al Agentiei suedeze pentru studii de aparare, din 1991 pana in prezent au existat 55 de situatii in care Rusia a oprit deliberat furnizarea de gaze naturale, a amenintat ca o va face sau a folosit pretul gazelor ca instrument coercitiv. Din aceste situatii, doar 11 nu erau bazate pe ratiuni politice.
America a avut o reactie vehementa – cel putin la nivel verbal – la atacul Rusiei asupra statului vecin, un atac in care trupele ruse avansau si asigurau spatele militiilor paramilitare ale osetinilor de sud, pentru ca acestea sa poata trece prin foc si sabie proprietati georgiene. Dar America nu e intr-o pozitie care sa-i permita sa mearga mai departe de atat. Autoritatea sa morala a fost compromisa in anii administratiei Bush. SUA nu poate suplimenta trupele sale pentru a apara suveranitatea Georgiei si, chiar daca ar avea aceasta capacitate, o atare actiune ar duce la escaladarea crizei.
Pozitia Americii e cu atat mai slabita cu cat lipseste o reactie puternica si unita a Europei. Dar de asa ceva putem oricum uita.
Rusia stie ca atunci cand e vorba de a construi o politica serioasa externa si de securitate, doar gura e de Europa. Rusia a provocat Europa de mai multi ani in problemele energetice, stabilind acorduri cu statele mari europene si impiedicand astfel eforturile de agregare a unei politici europene comune in domeniul energiei.
Europa are, evident, nevoie de gazul rusesc. Dar Rusia are nevoie de consumatorii europeni, iar mai devreme sau mai tarziu va incerca sa atraga mai multe investitii europene in explorari si exploatari de resurse energetice.
Nici un european cu simtul ratiunii nu doreste o reinviere a Razboiului Rece. Dar nu Uniunea Europeana este cea cu o atitudine provocatoare. Nu Germania, nu Franta, nu Italia sunt cele care isi invadeaza vecinii.
Se pare ca noi, europenii, ne-am cam uitat istoria. Au mai fost si alte momente in care am stat cu bratele incrucisate, atunci cand o putere europeana militarista insista ca are drept de interventie oriunde credea de cuviinta pentru a apara interesele acelora care se revendicau de la o asa-zisa etnie comuna din zona Baltica pana in Caucaz.
Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, spune ca a adus pacea in Georgia. Dar exista suspiciunea ca acordul care a dus la incetarea luptelor va permite trupelor ruse sa ramana in aceasta tara fractionata pentru mai multi ani.
Ce va face, asadar, Europa? Poate ca initial europenii ar trebui sa fie intr-adevar mai precauti. Dar ma indoiesc ca vom asista vreodata la o reactie mai de forta in afara comunicatelor in tonuri dure.
Vom inceta sa mai discutam despre presupusele noastre valori comune cu Rusia? Vom pune stop dezbaterii despre deplina integrare a Rusiei in comunitatea internationala? Vom taia unele din legaturile cu Rusia? Vom reconsidera apartenenta ei la G8 sau amana aderarea ei la OMC si OCDE? Vom ingheta pentru moment negocierile pentru un acord de parteneriat si cooperare dintre UE si Rusia?
Ma tem ca raspunsul la oricare dintre aceste intrebari este un rasunator "nu". Lucrurile vor ramane in fagasul lor normal, iar europenii se vor pregati bucurosi pentru Olimpiada de iarna de la Soci, fix peste drum de rachetele si tancurile rusesti aflate pe pamant georgian. Europenii, intre timp, vor continua sa peroreze despre rolul lor crucial in problemele globale.
E de ajuns ca pana si un cinic sa dea din cap pentru ca nu-i vine sa-si creada urechilor. Asa ceva nu se poate inventa. Abordarea Europei e slaba si va duce la probleme mai grave in viitor. Asa ca Putin isi adjudeca medalia de aur la disciplina sa preferata – agresarea vecinilor mai mici.
Copyright: Project Syndicate/Institute for Human Sciences, 2008.
www.project-syndicate.org
