9.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialVladimir Putin cere amânarea referendumului din Doneţk

Vladimir Putin cere amânarea referendumului din Doneţk

Preşedintele rus, Vladimir Putin, le-a cerut miercuri separatiştilor ucraineni să amâne referendumul programat pentru 11 mai privind "declaraţia de independenţă" a republicii autoproclamate Doneţk, relatează Mediafax.

"Le cerem reprezentanţilor din sud-estul Ucrainei să amâne referendumul prevăzut pentru 11 mai, pentru a crea condiţiile necesare dialogului", a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă la încheierea întrevederii sale cu preşedintele OSCE, Didier Burkhalter.

Rebelii proruşi au anunţat organizarea, la 11 mai, a unui referendum privind "declararea independenţei" republicii autoproclamate Doneţk, oraş situat în bazinul minier din est, în apropierea frontierei cu Rusia.

"Considerăm că dialogul direct între autorităţile de la Kiev şi reprezentanţii din sud-estul Ucrainei reprezintă un element-cheie într-un compromis", a afirmat preşedintele rus.

Discuţiile dintre Putin şi preşedintele OSCE au permis să se arate că "abordările lor cu privire la modalitatea de rezolvare a crizei sunt în mare parte aceleaşi", a asigurat preşedintele rus.

Oraşul Donețk se află de aproape o lună de zile sub controlul activiștilor proruși. Sediul administraţiei regionale a fost capturat pe 6 aprilie, iar cel al primăriei pe 16 aprilie.

Șeful administrației din Donețk, Serghei Tarura, și primarul orașului, Aleksandr Lukianchenko, s-au întâlnit cu președintele Ucrainei, Aleksandr Turchynov pentru a-i cere să aprobe un referendum de independență al regiunii.

Cele mai citite

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...

Asistat de Xi Jinping, Putin se pregătește de un război lung cu Occidentul

Prezența unui civil în fruntea ministerului apărării din Federația Rusă și recenta modificare a legii învățământului din China, prin care elevii din gimnaziu vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă