15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialViktor Orban: Imigraţia economică trebuie oprită în Europa

Viktor Orban: Imigraţia economică trebuie oprită în Europa

Imigraţia economică trebuie să fie oprită în Europa, întrucât este o sursă de probleme, a declarat duminică la Paris premierul ungur Viktor Orban, la finalul marşului împotriva terorismului.

"Imigraţia economică este un lucru rău pentru Europa, este o sursă de probleme şi de pericole pentru popoarele europene, iar de aceea ea trebuie oprită", i-a spus el unui jurnalist de la televiziunea publică ungară, citat de MTI și preluat de Mediafax.

"Atât timp cât voi fi eu premier, Ungaria nu va fi o destinaţie pentru imigranţi", a adăugat Orban.

"Nu vrem să vedem printre noi minorităţi importante care să aibă caracteristici culturale diferite, vrem ca Ungaria să rămână Ungaria", a subliniat liderul populist.

Potrivit unor date oficiale, cel puţin 30.000 de persoane originare din Asia şi 5.000 originare din Africa locuiau cu reşedinţa în Ungaria în 2014.

Romii constituie principala minoritate etnică din Ungaria şi reprezintă 7-8% din populaţia ungară de zece milioane de persoane, mai scrie Mediafax.

O ţară de la frontiera externă a Uniunii Europene (UE), Ungaria a întregistrat o creştere a numărului cererilor de azil politic de la 2.000, în 2012, la aproape 20.000 în 2013.

Totodată, Ungaria este necesar să acorde azil celor care sunt persecutaţi politic în mod real, a declarat Orban.

El şi-a exprimat speranţa că o analiză "calmă şi aşezată" a evenimentelor recente va conduce liderii europeni la o înăsprire a politicii de restricţie a imigraţiei.

Cele mai citite

Două jucătoare din România, în optimile de finală ale turneului de la Roma

România are două jucătoare calificate în optimile de finală ale turneului WTA de la Roma, după ce Sorana Cîrstea și Irina Begu și-au câștigat...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Ciolacu face un spital nou la Constanța dacă localnicii aleg un președinte de CJ din PSD

Premierul Marcel Ciolacu le promite locuitorilor din Constanța că statul va construi în zonă un spital județean nou, dar le atrage atenția că trebuie...
Ultima oră
Pe aceeași temă