15.4 C
București
joi, 31 octombrie 2024
AcasăLifestyleRoger Corman, regizorul „The Little Shop of Horrors” din 1960, a murit...

Roger Corman, regizorul „The Little Shop of Horrors” din 1960, a murit la vârsta de 98 de ani

Roger Corman, care a regizat o serie de filme de cult, printre care „The Little Shop of Horrors” din 1960, a murit la vârsta de 98 de ani, notează BBC.

Familia sa a declarat pentru publicația de specialitate Variety că a murit joi, în locuința sa din Santa Monica, California.

„Filmele sale au fost revoluționare și au capturat spiritul unei epoci”, se arată în declarația lor.

Jack Nicholson și Robert De Niro se numără printre actorii pe care i-a ajutat să se dezvolte. Regizorii James Cameron și Martin Scorsese și-au „rupt dinții” cu filmele sale.

Multe dintre filmele sale au devenit clasice de cult și a devenit faimos pentru viteza cu care lucra, realizând adesea două filme în același loc și în același timp, pentru a economisi bani.

Roger Corman s-a născut la Detroit, la 5 aprilie 1926. Tatăl său, William, era inginer, iar el intenționa să îi calce pe urme.

Cu toate acestea, în timp ce studia la facultate, a fost atras de cinematografie și, după o perioadă în care a lucrat pentru General Motors, a renunțat la slujbă și a plecat să lucreze la 20th Century Fox ca mesager.

Nereușind să progreseze prea mult, a plecat în Europa, unde, printre altele, a studiat pentru scurt timp literatura engleză la Oxford. S-a întors în SUA cu ambiția de a deveni scenarist.

Și-a vândut primul scenariu, „The House in the Sea”, în 1953, iar în anul următor a fost filmat Highway Dragnet, Corman fiind creditat ca și coproducător.

Cu toate acestea, a fost atât de supărat de modificările aduse poveștii sale încât a strâns niște bani și s-a stabilit ca producător.

Corman a început să regizeze în 1955, cu Swamp Women, iar în următorii 15 ani a realizat peste 50 de filme, câștigându-și reputația pentru rapiditatea cu care le putea realiza.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Rusia transmite că amenzile masive împotriva Google sunt „simbolice”

Kremlinul a declarat că amenzile uriașe acordate companiei Google în Rusia sunt în mare parte simbolice și menite să determine gigantul internetului să ridice...

Ce soluții ai la îndemână pentru depozitarea alimentelor?

În orice locuință, aparatele frigorifice joacă un rol vital în păstrarea prospețimii alimentelor și în economisirea timpului și banilor. Lada frigorifică, combina frigorifică și...
Ultima oră
Pe aceeași temă