11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialViktor Ianukovici: Ucraina a intrat în război civil

Viktor Ianukovici: Ucraina a intrat în război civil

Preşedintele ucrainean înlăturat de la putere, Viktor Ianukovici, a apreciat, duminică, faptul că Ucraina a intrat în război civil, au anunţat agenţiile de presă din Rusia, citate de AFP, potrivit Mediafax.

"Sângele a fost vărsat. Ţara noastră se află de-acum într-o situaţie nouă, de fapt, a început să intre în război civil", a declarat el.

Ianukovici, înlăturat de la putere la sfârşitul lunii februaire în urma unor manifestaţii sângeroase la Kiev, capitala Ucrainei, a acuzat Statele Unite că participă direct la tulburările din estul ţării.

"Vreau să anunţ implicarea directă în ultimele evenimente a Statelor Unite, care nu se amestecă doar în ceea ce se întâmplă în ţară, dar care, de asemenea, indică ce şi cum să facă" Ucraina, a adăugat el.

Preşedintele ucrainean înlăturat de la putere a vorbit de la Rostov-pe-Don, în Rusia, unde s-a refugiat.

Guvernul ucrainan a lansat duminică o "operaţiune antiteroristă" în est împotriva insurgenţilor înarmaţi proruşi, Moscova replicând imediat prin somarea autorităţilor proeuropene de la Kiev să înceteze "războiul împotriva propriului popor".

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă