17.2 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO: Sute de newyorkezi şi-au dat jos fustele şi pantalonii în metrou

VIDEO: Sute de newyorkezi şi-au dat jos fustele şi pantalonii în metrou

Sute de newyorkezi şi-au dat jos fustele şi pantalonii, duminică, în metrou, un demers colectiv cu caracter ludic organizat din 2002 şi care are loc în prezent în circa 50 de oraşe din 24 de ţări din întreaga lume, potrivit AFP.

Participanţii la această iniţiativă s-au întâlnit la ora locală 15.00 (22.00 ora României) în şase puncte din oraş şi au stat mai întâi, la temperaturi sub 0 grade Celsius, să îi asculte pe organizatorii celei de-a doua ediţii No Pants Subway Ride, care le-au explicat desfăşurarea manifestării.

“Nu este ilegal, iar poliţia este prezentă pentru a vă proteja, dar nu vă scoateţi şi lenjeria intimă”, a spus unul dintre organizatori grupului de 300 de persoane care au pornit de la Foley Square. “Şi nu uitaţi să vă puneţi hainele în rucsacuri”, a adăugat el, amintind că, la una dintre primele ediţii ale insolitului eveniment, unii participanţi şi-au pierdut pantalonii sau fustele.
Cea mai în vârstă persoană din acest grup era un bărbat de 76 de ani, iar cea mai tânără – un bebeluş de nouă luni.

Participanţii s-au înghesuit apoi în staţia de metrou, şi-au dat jos fustele sau pantalonii şi au intrat în lenjerie intimă în metrou ca şi cum n-ar fi fost nimic ciudat în această acţiune. Cea mai mare parte a celorlalţi pasageri păreau să cunoască evenimentul şi nu se arătau nici surprinşi, nici agasaţi, ci zâmbeau.

Manifestarea a fost organizată şi în alte oraşe americane – Washington, Los Angeles şi Chicago -, într-un total de 24 de ţări. Evenimentul se ţine în fiecare an în ianuarie, fiind organizat de grupul Improv Everywhere, cu sediul la New York.

În 2002, No Pants Subway Ride avea şapte participanţi, toţi bărbaţi. Femeile şi-au făcut apariţia la următoarea ediţie. În 2006, opt persoane au fost reţinute de poliţie şi li s-au pus pentru scurt timp cătuşe, însă o lună mai târziu, un judecător a dispus încetarea urmăririi în acest caz.
Organizatorii au spus că, anul acesta, 10.000 de persoane au confirmat pe Facebook participarea la evenimentul No Pants Subway Ride.

Cele mai citite

Emilia Corbu, noua campioană naţională individuală la floretă

Scrimera Emilia Corbu, legitimată la CS Rapid Bucureşti, este noua campioană naţională individuală la floretă după ce a învins-o în finală pe Rebeca Cândescu,...

Cristiano Ronaldo le-a luat fața lui Messi și Mbappe! CR7 este cel mai bine plătit sportiv al planetei

Pentru a patra oară în carieră, Cristiano Ronaldo ocupă primul loc în clasamentul celor mai bine plătiţi sportivi ai planetei, stabilit de revista economică...

Vrei să fii un angajator respectat și îndrăgit? Iată cum poți afla mai multe despre nevoile angajaților tăi

În lumea afacerilor, relația dintre angajatori și angajați este esențială pentru succesul pe termen lung al unei companii. Un șef atent la nevoile angajaților...
Ultima oră
Pe aceeași temă