11.9 C
București
miercuri, 30 octombrie 2024
AcasăSpecialVicepreședintele CJ Satu Mare Mircea Govor, la ÎCCJ pentru arestare preventivă

Vicepreședintele CJ Satu Mare Mircea Govor, la ÎCCJ pentru arestare preventivă

Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Satu Mare, Mircea Vasile Govor, este prezentat, joi, Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. El a fost reținut miercuri seară de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru mai multe fapte de șantaj și folosirea influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, scrie Mediafax

Potrivit unui comunicat al DNA postat pe site-ul instituției, în perioada august-octombrie 2013, Mircea Govor, în calitate de președinte al organizației județene a unui partid politic și vicepreședinte CJ Satu Mare, folosindu-se de influența și autoritatea sa, a făcut demersuri, printr-un intermediar, pe lângă persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru a obține numirea, detașarea, împuternicirea sau menținerea în funcții de conducere sau de execuție în cadrul nou înființatei Administrații Județene a Finanțelor Publice Satu Mare (AJFP), a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale.

„Procedând în acest fel, pe lângă faptul că a rezultat un folos necuvenit pentru persoanele respective, Govor a urmărit să obțină/mențină protecția societăților comerciale controlate de el și familia sa din partea organelor fiscale din județul Satu Mare și obținerea unor beneficii personale sau pentru filiala partidului pe care-l conducea la nivel local (bani)”, se arată în comunicat.

DNA precizează că, în perioada septembrie 2013 — martie 2014, el a procedat în aceeași manieră și în favoarea unui apropiat, în sensul că a depus diligențe pe lângă aceleași persoane din conducerea ANAF ca acesta să promoveze examenul pentru obținerea unui post în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Oradea (instituție nou înființată), fie să obțină o funcție de conducere în AJFP Satu Mare, fără ca acest lucru să se materializeze ulterior.

Procurorii susțin că, în perioada aprilie-mai 2010, vicepreședintele CJ, folosindu-se de influența pe care o avea asupra unei publicații locale, în prezența unui administrator al unei societăți, a amenințat un avocat din Baroul Satu Mare că în ziarul respectiv vor apărea mai multe articole compromițătoare ce vor avea ca obiect darea în vileag a modalității pretins frauduloase prin care firma acestuia ar fi obținut mai multe contracte de consultanță juridică cu diferite entități publice.

„În continuare, Govor i-a precizat avocatului că acest lucru nu se va întâmpla dacă va favoriza societatea omului de afaceri să câștige mai multe licitații publice ce se aflau în derulare în acel moment și care erau organizate de instituții cu care firma avocatului avea contract de consultanță juridică pe linia achizițiilor publice. Această conduită a creat o stare de temere avocatului care, în final, a acceptat o solicitare alternativă formulată de Govor, respectiv în a-i determina pe administratorii a două societăți care câștigaseră o licitație privind o lucrare publică în valoare de 21.383.650 lei (lucrare care se dorea a fi atribuită în favoarea omului de afaceri), să vireze suma totală de 124.800 lei în contul unei alte societăți controlate de inculpat. Acest fapt a avut ca și consecință oprirea oricărui articol denigrator în publicația respectivă la adresa avocatului”, au constatat anchetatorii.

DNA menționează că, în perioada noiembrie-decembrie 2010, Mircea Govor, folosindu-se de influența pe care o avea asupra aceleiași publicații, împreună cu persoana care controla linia editorială, a impus, prin intermediul redactorilor, declanșarea unei campanii mediatice denigratoare la adresa unui primar de comună.

„Scopul urmărit de inculpat a fost acela de a-l constrânge pe edil să intervină pe lângă membrii comisiei de licitație, cu privire la o lucrare finanțată din fonduri europene cu o valoare estimativă de aproape 9,9 milioane lei, în vederea atribuirii acesteia în favoarea firmei administrate de același om de afaceri”, au reținut procurorii.

Sursa citată mai precizează că, în perioada august-septembrie 2013, Mircea Govor, folosindu-și influența în același sens, a constrâns un inspector-șef interimar al ITM Satu Mare la acea vreme să interzică inspectorilor de muncă din subordine să aplice sancțiuni contravenționale împotriva persoanelor agreate politic de el, respectiv primarii din același partid cu el din județ.

„Constrângerea a constat în proferarea unor amenințări directe cu destituirea din funcție, în publicarea unor articole denigratoare în presă, respectiv în efectuarea unei vizite de lucru de către Inspectorul General de Stat în Inspecția Muncii, la solicitarea inculpatului. Scopul urmărit de inculpat, pe lângă obținerea unui folos pentru altul, (neaplicarea unor amenzi primarilor agreați în cazul constatării unor abateri pe linia relațiilor de muncă de către inspectorii ITM), a vizat două paliere: de a asigura un folos nepatrimonial pentru sine, în sensul de a dobândi, în fața membrilor partidului pe care îl conducea de puțin timp, o reputație de un bun președinte, capabil să apere interesele lor în cazul în care aceștia ar fi sancționați de instituțiile deconcentrate; de a-și subordona instituția publică respectivă intereselor sale patrimoniale, în contextul în care Govor și familia sa dețineau mai multe societăți comerciale care aveau angajați”, se spune în document.

În perioada iunie-iulie 2014, conform DNA, Mircea Govor după ce, în cadrul unei conferințe de presă, i-a solicitat inspectorului-șef al ITM Satu Mare să-și dea demisia, și-a folosit în acest sens autoritatea și influența pe lângă prefectul județului, pentru a se dispune, în afara cadrului legal, efectuarea unui control la instituția publică respectivă (acțiune demarată în 23 iunie 2015).

„Scopul acestei acțiuni de control a vizat atât identificarea deficiențelor în activitatea instituției mai sus amintite, în vederea constrângerii inspectorului-șef de a renunța la funcția publică de conducere deținută, cât și dobândirea unui folos material pentru altul (numirea în funcția respectivă a unei persoane agreate de inculpat) și a unui folos nepatrimonial pentru sine (subordonarea instituției intereselor sale în contextul în care inculpatul și familia sa dețineau mai multe societăți comerciale care aveau angajați)”, mai menționează DNA.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Cele mai citite

„Strategia de război” a lui Ludovic Orban împotriva PSD a fost refuzată de Nicolae Ciucă

Candidatul Alianţei Forţelor de Dreapta la alegerile prezidenţiale, Ludovic Orban, spune că în urmă cu două luni ar fi vrut să îi propună preşedintelui...

Un ucrainean a fost condamnat la 25 ani de închisoare pentru uciderea unui fost comandant rus de submarin

Un tribunal rus l-a condamnat la 25 de ani de închisoare pe autorul asasinării, în 2023, a unui responsabil pentru recrutare militară, fost comandant...

Donald Trump este favoritul caselor de pariuri din SUA la alegerile prezidențiale

Casele de pariuri din SUA consideră că republicanul Donald Trump este favorit în cursa electorală pentru Casa Albă. Trump are o o cotă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă