Veniturile Transelectrica vor fi afectate marginal pe termen scurt de uniformizarea tarifului de introducere a energiei electrice în rețea, pe termen mediu și lung influența fiin neutră.
"Impactul pe care o eventuală uniformizare a grilei tarifare aferente introducerii energiei în rețele l-ar avea asupra nivelului de colectare a veniturilor din transport este evaluat ca marginal pe termen scurt și neutru pe termen mediu și lung. Uniformizarea tarifelor de introducere a energiei în rețele nu ar afecta obiectivul principal urmărit de companie la nivelul veniturilor, respectiv colectarea integrală a venitului reglementat aprobat", potrivit informațiilor Transelectrica citate de Mediafax.
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) propune uniformizarea unei componente a tarifului de transport de transport al electricității, rspectiv cea de introducere a energiei în reţea, la nivelul de 10,3 lei/MWh.
Componenta de introducere a energiei electrice în reţea este plătită către Transelectrica de către producătorii care operează centrale cu capacitatea instalată mai mare de 5 MW. Acest tarif variază de la 12,32 lei/MWh în Oltenia la 6,04 lei/MWh şi Transilvania de Nord.
În prezent, tariful mediu pentru transportul energiei perceput de Transelectrica este de de 22,5 lei/MWh. Tariful de transport este compus din tariful de introducere a energiei în rețea, de 10,3 lei/MWh, și din tariful de extracție a energiei din rețea, de 12,2 lei/MWh.
Contactați de MEDIAFAX, reprezentanții companiei de stat ELCEN au afirmat că modificarea tarifului de introducere a energiei în reţea îi va avantaja producătorii din Dobrogea și Oltenia și îi va dezavantaja pe cei din Transilvania, Muntenia și Moldova.
Principalii producători de energie din România sunt comasaţi în Oltenia (Porţile de Fier, operate de Hidroelectrica şi complexele energetice Oltenia şi Hunedoara, care folosesc la producţia energiei cărbunele) şi Dobrogea. În Dobrogea sunt prezenţi principalii producători de energie eoliană, precum şi centrala nuclearelectrică din Cernavodă, administrată de Nuclearelectrica.
Uniformizarea tarifului de introducere a energiei în reţea pentru întregul teritoriu al ţării va duce la creşterea preţului de producţie pentru producătorii de electricitate din Muntenia, Transilvania şi Moldova cu până la 4,26 lei/MWh, în timp ce producătorii din Oltenia şi Dobrogea vor înregistra scăderi ale preţului cu până la 2 lei/MWh.
În cazul Complexului Energetic Hunedoara, uniformizarea tarifului va avea ca prim impact o diminuare a veniturilor cu 1,37 lei/MWh pentru energia vândută pe bursa de energie. Compania plătește în prezent 8,93 lei/MWh pentru energia introdusă în rețea.
"Preţurile vor fi majorate la consumatorii eligibili la care le furnizăm energie electrică unde preţul de vânzare are o componentă fixă (preţul de bază negociat), iar tarifele de transport şi distribuţie se modifică în conformitate cu reglementările ANRE", potrivit informațiilor transmise de Complexul Energetic Hunedoara, mai scrie Mediafax.
Transelectrica este compania care administrează reţeaua naţională de transport al electricităţii şi este controlată de stat, prin Secretariatul General al Guvernului.