Nicolas Maduro (foto dreapta), succesorul politic desemnat de Hugo Chavez şi şef de stat ad-interim, şi-a asigurat locul în Palatul Miraflores. El a fost declarat câştigătorul scrutinului prezidenţial în Venezuela – este drept, cu un rezultat electoral la limită, obţinând doar 50,7% în faţa rivalului său, Henrique Capriles. Candidatul opoziţiei refuză recunoaşterea acestei victorii şi cere renumărarea voturilor.
Moştenitorul lui Chavez a câştigat oficial scrutinul cu 50,66% din voturi, victorie contestată de adversarul său politic, Henrique Capriles, guvernatorul statului Miranda. Cu doar 1,59 puncte avans, adică 235.000 voturi din 19 milioane electori înscrişi pe liste, Nicolas Maduro a obţinut un rezultat mult mai strâns decât se prevăzuse. Noul lider venezuelean a realizat un scor mai mic decât fostul lui mentor – faţă de acelaşi adversar, Hugo Chavez obţinuse 55% din voturi la prezidenţialele din octombrie, cinci luni înaintea morţii sale, în martie, în urma unui cancer. Fost şofer de taxi şi lider sindical, Maduro, 50 de ani, s-a afişat în campanie drept garant al „misiunilor bolivariene”, al programelor sociale finanţate din veniturile petroliere ale ţării, Venezuela dispunând de cele mai mari rezerve de petrol brut din lume.
Capriles, cu 49,07%, a realizat cel mai bun scor al opoziţiei de la debutul erei chaviste. Plecat din poziţia de outsider faţă de Maduro, candidatul opoziţiei a realizat o urcare în sondaje în ultimele zile ale campaniei sale.
O ţară divizată
Analiştii consideră că rezultatul foarte strâns al prezidenţialelor din Venezuela va provoca un climat de tensiune într-o ţară şi aşa profund divizată după 14 ani de „revoluţie socialistă”. Duminică seară, la anunţarea rezultatelor, Maduro a declarat că „putem spune că avem o victorie electorală dreaptă” şi a dedicat victoria sa „comandantului nostru Hugo Chavez”, în timp ce Capriles, avocat în vârstă de 40 de ani, a anunţat că „lupta nu s-a terminat”. „Vom insista ca adevărul să fie cunoscut”. Comisia electorală a declarat rezultatul „ireversibil” şi a cerut venezuelenilor să respecte verdictul urnelor şi să nu iasă în stradă pentru a protesta.
Dependenţa de petrol
Noul preşedinte ale Venezuelei are de înfruntat numeroasele probleme cu care se confruntă ţara, politica economică realizată de Chavez în ultimii 12 ani accentuând dependenţa faţă de importantele venituri petroliere. Or, toate problemele pe care le cunoaşte Venezuela în prezent decurg din această economie „rentieră”. În primul rând va trebui rezolvată problema ratelor de schimb, accesul la devize fiind din ce în ce mai complicat. Numeroase tranzacţii se fac pe piaţa neagră şi, în context, trebuie ştiut dacă Venezuela produce foarte puţin şi importă mult, trebuie ştiut la ce preţ sunt cumpărate produsele în străinătate. Criza devizelor a obligat guvernul la două devalorizări în ultimele trei luni.
Alt lucru important este distrugerea unor domenii întregi ale industriei care erau deschise concurenţei internaţionale, fie prin intermediul exproprierilor fie prin constrângeri administrative. Acestor obstacole li se adaugă dificultatea investirii în informatică, materii prime, maşini pentru dezvoltarea proiectelor, pentru că totul trebuie importat. Un ultim paradox al economiei venezuelene este că există o mare penurie de energie. Venezuela cunoaşte o problemă în alimentarea cu gaz, deşi este unul dintre cei mai mari producători de petrol. Guvernul nu a dezvoltat niciodată instalaţiile sale de rafinare, nici nu a luat măsuri de întreţinere a instalaţiilor, iar marea rafinărie Amuay a fost distrusă de o explozie anul trecut. În consecinţă, Venezuela exportă petrolul pentru a-l rafina în SUA sau în Curaçao, în Antile, care revine apoi sub formă de benzină.
Cuvântul „întreprindere” este eliminat din discursul lui Maduro, care stigmatizează tot ce ar fi activitate privată şi întăreşte rolul statului ca principal investitor. Există întreprinderi, dar ele îşi datorează activitatea contractelor atribuite de stat. Dacă preţul petrolului continuă să fie ridicat, sistemul funcţionează. Problema care se pune pentru viitor este dacă se vrea dezvoltarea unei economii capitaliste sociale sau, altfel spus, a unei social-democraţii, aşa cum doreşte Henrique Capriles, ori doar un stat socialist şi atât.
