15.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialVedetele îi susţin pe românii care participă la Special Olympics

Vedetele îi susţin pe românii care participă la Special Olympics

În perioada 25 iunie – 4 iulie o delegaţie de sportivi români cu dizabilităţi participă la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics de la Atena, Grecia. În sprijinul lor, mai multe personalităţi din lumea sportului şi vedete autohtone au demarat o campanie de strângere de fonduri.

“De prea multe ori persoanele cu nevoi speciale întâmpină dificultăţi mari ca urmare a acţiunilor altor persoane fără nevoi speciale care nu ştiu cum să se comporte. Special Olympics a adus persoanele cu dizabilităţi în atenţia comunităţii; le-a încurajat arătându-le respectul nostru pentru curajul şi puterea lor. Împreună dovedim lumii că există copii şi adulţi pentru care dorinţa şi voinţa sunt mai importante decât victoria. Sunt oameni care simt că se gândeşte cineva la ei, oameni care au abilităţi mai importante decât dizabilităţile lor, oameni care au prin sport o şansă în plus să se exprime. ” Cristian Ţopescu, Membru în Comitetul Director al Fundaţiei Special Olympics în România (FSOR).

Echipa Special Olympics România este susţinută de sportivi români importanţi precum Doina Melinte, Andreea Răducan, Otilia Bădescu, Helmuth Duckadam, Carmen Tocală şi Cristian Ţopescu, cărora li s-au  alăturat şi alte persoane publice din România printre care Horia Brenciu, Giulia Anghelescu, Guess Who, Cornel Ilie (VUNK), Cori Grămescu, Mihai Dragomir, Daniel Buzdugan, Eugene Al Pann.  Fiecare personalitate a donat câte un obiect personal pentru o strângere de fonduri organizată pentru a sprijini participarea delegaţiei României la Jocurile Mondiale de la Atena, precum şi activităţile Fundaţiei Special Olympics în România.

Campania de strângere de fonduri se va desfăşura în lunile iulie-august prin vânzarea de bilete la tombola care va avea ca premii obiecte oferite de persoanele publice implicate în campanie. Costul unui bilet de tombolă este 25 lei şi poate fi achiziţionat de pe site-ul Special Olympics http://www.specialolympics.ro/.

„Mulţumim tuturor acestor personalităţi care prin gestul lor sprijină Fundaţia şi sportivii Special Olympics! Prin intermediul antrenamentelor si competitiilor sportive, Special Olympics îmbunătăţeşte vietile persoanelor cu dizabilitaţi intelectuale şi, totodată, vieţile celor care îi înconjoară. Bucuria sportivilor de a fi premiaţi şi apreciaţi de comunitate reprezintă împlinirea misiunii noastre, iar noi suntem onoraţi de întâlnirea cu campioni speciali la fiecare eveniment Special Olympics!” spune Cristian Ispas, Directorul Naţional al Fundaţiei Special Olympics România. 

Delegaţia Special Olympics România a plecat luni, 20 iunie, la ora 15,35, de pe Aeroportul Henri Coandă, către Salonic pentru a-şi începe marea aventură cu Programul de Host Town, din cadrul jocurilor Mondiale SO 2011! Timp de zece zile, cincizeci de sportivi cu şi fără dizabilităţi intelectuale, împreună cu antrenorii lor, vor participa la competiţii de atletism, baschet unificat, bocce, gimnastică artistică şi tenis de masă. Competiţiile Special Olympics din cadrul Jocurilor Mondiale se vor desfăşura în aceleaşi locaţii în care s-au desfăşurat şi Jocurile Olimpice. Componenţii lotului Special Olympics România provin din diferite zone ale ţării: Târgovişte, Suceava, Bacău, Ilfov şi Bucureşti.

Jocurile Mondiale Special Olympics de la Atena aduc laolaltă celebrităţi internaţionale, demnitari, conducători de state şi lideri din domeniul educaţiei, sănătăţii, afacerilor şi sportului, toţi prezenţi pentru a susţine mişcarea Special Olympics. La acest eveniment de clasă mondială vom sărbători triumful spiritului uman şi curajul a 7.500 de sportivi Special Olympics din peste 172 de ţări, care vor concura la 22 de discipline sportive, arătând lumii potenţialul nelimitat pe care-l au persoanele cu dizabilităţi intelectuale.

Fundaţia Special Olympics din România (FSOR) a fost înfiinţată în noiembrie 2003, ca parte integrantă a mişcării sportive internaţionale Special Olympics. Special Olympics contribuie la integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, încurajând comunicarea prin sport. Special Olympics oferă persoanelor cu nevoi speciale şansa de a-şi descoperi şi dezvolta potenţialul şi calităţile sportive prin intermediul programelor de pregătire şi a evenimentelor competitionale. Astfel, sportivii Special Olympics au ocazia de a deveni membri activi ai familiei şi ai comunităţii din care fac parte. Special Olympics constituie o experienţă care insuflă energie, sănătate, încredere în sine şi bucuria de a trăi.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeleshttp://alexandra-jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Ciolacu laudă primarii și președinții de Consilii Județene pentru stabilitatea țării

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că stabilitatea este asigurată de primari și președinții de Consilii Județene, nu de premieri, care se schimbă frecvent. Șeful...

Kosovo are dificultăți în aderarea la Consiliul Europei

Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă,...

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...
Ultima oră
Pe aceeași temă