Unmiliardar „de carton”, îmbogăţit din defrişarea a mii de hectare de pădure, este acuzat că a furat două locomotive de patrimoniu.
Primarul localităţii sucevene Moldoviţa, Traian Ilieşi, şi fostul primar al comunei Nicolae Chiforec îl acuză pe omul de afaceri maramureşean Vasile Coman, zis „Vărzaru”, că a furat două mocăniţe de patrimoniu, în anul 2003, prin firma sa, RG Holy Company. Cele două mocăniţe se află în prezent în depoul din Mara-mureş al lui „Vărzaru”, un fost mecanic auto devenit miliardar în urma afacerilor cu lemn. Povestea dispariţiei celor două mocăniţe a început în 2002, când firma lui „Vărzaru” a cumpărat, prin licitaţie, activul Fabricii Moldoviţa, pe atunci proprietate a Rafor SA, intrată în procedură de lichidare. Conform primarului de la acea vreme al comunei, Nicolae Chiforec, „Vărzaru” nu ar fi achitat decât 4 dintre cele aproape 6 miliarde lei vechi, suma cu care câştigase licitaţia. Fostul edil spune că, neplătind suma totală înscrisă în procesul-verbal de adjudecare a licitaţiei, contractul de vânzare-cumpărare nu s-a încheiat nici măcar în vara anului 2004, şi totuşi mocăniţele au fost preluate de Vasile Coman. De cealaltă parte, directorul RG Holy Company, Vasile Coman, care este cumnatul lui „Vărzaru”, susţine că acesta a plătit toată suma la „şase-zece zile după adjudecarea licitaţiei”, iar RG Holz Company era proprietara locomotivelor. Una dintre mocăniţe este o locomotivă Krauss LI 763-193, construită în anul 1906 în Austria, care a fost adusă în Moldoviţa la sfârşitul anilor ’30 şi a fost folosită ca locomotivă de manevră şi de tracţiune pe liniile CFR.
A doua mocăniţă este o Reşiţa 764-449, o bijuterie de 24 de tone, produsă în 1955 – în octombrie 2007, această locomotivă a reprezentat România la Festivalul Parcului Feroviar din Augsburg. „Dom’le, prin fostul prefect Ioan Cuşnir, care e căsătorit cu o femeie din zona Borşa-Vişeu, şi prin Mîrza (Gavril Mîrza, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava – n.r.), firma asta, Holz din Maramureş, a pus la cale furtul locomotivelor. Când i s-a spus să nu ducă locomotivele de acolo (lui Vasile Coman – n.r.), a răspuns aşa, cu aroganţă: «Lasă bă, ce locomotive vă trebuie?!». Nu s-a cercetat nimic, s-a muşamalizat totul…”, susţine şi actualul primar al comunei sucevene, Traian Ilieşi. Direc-torul firmei RG Holz Company e convins că „moldoviţenii ăia au mai scos o poveste despre mine” şi spune că totul e legal, cinstit şi bun, pentru că „dă de lucru la o jumătate de oraş”.
De 10 ani, industria lemnului din zona Vişeu de Sus (Maramureş) este concentrată în mâna lui Vasile Coman, zis „Vărzaru”, un afacerist abonat la contracte cu bani publici.