11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialUSL a câştigat detaşat la Constanţa

USL a câştigat detaşat la Constanţa

USL a câştigat detaşat alegerile în judeţul Constanţa. Radu Mazăre a obţinut scorul pe care îl aştepta, circa 65%, şi va conduce pentru al patrulea mandat municipiul. Nicuşor Constantinescu a obţinut circa 60% din voturi, câştigând lejer al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean.

„Am avut emoţii privitor la procent. Nu mi-ar fi plăcut să câştig primăria cu un procent semnificativ sub procentul de acum patru ani, în nici un caz nu am avut emoţii privitor la faptul dacă voi câştiga sau nu. Nu aveam de gând să intru în a patra luptă politică dacă nu aveam un procent de 60 la sută”, a declarat Radu Mazăre imediat după aflarea rezultatelor parţiale. Victoria sa a fost bazată, după cum el însuşi declara, pe voturile bătrânilor şi ale tinerilor între 18 şi 25 de ani. Principalii săi contracandidaţi, Gigi Chiru şi Claudiu Palaz, au obţinut 12%, respectiv 9%, conform datelor preliminare.

USL şi-a împărţit marile oraşe

USL a câştigat cea mai mare parte a oraşelor importante. În unele dintre ele s-a produs rocada între PSD şi PNL, ca în Cernavodă, de exemplu, unde social-democrata Mariana Mircea a fost învinsă de fostul primar Gheorghe Hânsă. La fel s-a întâmplat şi la Cernavodă, unde Valer Mureşan, PSD, a fost învins de Anca Belu, PNL. De altfel, liberalii au obţinut la aceste alegeri un număr aproape dublu de primari faţă de 2008. PSD a confirmat în multe dintre localităţile unde avea primari. La Eforie, Cumpăna, Năvodari, ca să numim numai trei dintre ele, edilii în funcţie au câştigat detaşat. Liberalii nu au avut nici ei emoţii la Techirghiol, unde Adrian Stan va fi din nou primar, susţinut de USL. Tot din partea USL a candidat la Medgidia şi Marian Iordache, care va fi din nou primar. Au câştigat şi primarii care au plecat, chiar înainte de alegeri, din PDL în PNL. Este vorba, printre alţii, de Mugurel Mitrana (23 August) şi Florin Mitroi (Valu lui Traian).

Când doi se bat al treilea câştigă: cazul Mangalia

Mangalia este un adevărat studiu de caz pentru USL. Alianţa ar fi putut să obţină fără probleme postul de primar aici. În schimb, PSD a mers pe mâna lui Claudiu Tusac, primar în funcţie, în timp ce liberalii l-au susţinut pe şeful suspendat al Gărzii Financiare, Cristian Radu. În lupta dintre cei doi a intrat însă şi Zanfir Iorguş, primar al Mangaliei între 1996 şi 2008. Pe fondul crizei căldurii din această iarnă, şi poate nu numai, Tusac a pierdut alegerile, iar Radu nu a reuşit să-l învingă pe Iorguş, deşi diferenţa dintre ei a fost de numai câteva sute de locuri. Radu Mazăre a recunoscut eşecul lui Tusac şi chiar a afirmat că l-a certat pe acesta.

Procent-record

Primarul ales cu probabil cel mai mare procent din întreaga ţară este Valentin Vrabie, din Peştera. Membru al PSD pentru bun timp, acesta a candidat în calitate de independent, după ce a criticat în termeni extrem de duri conducerea centrală a partidului (de exemplu, a declarat public faptul că a aruncat în foc felicitările trimise de Nicuşor Constantinescu elevilor din localitate). Vrabie a fost votat de circa 93% din numărul total al celor care s-au prezentat la vot. Comuna Peştera este un Eldorado al eolienelor. Dacă toate proiectele vor fi îndeplinite, va exista o eoliană la două case. Primarul a făcut mai multe investiţii, printre care se numără oferirea de internet gratuit, prin WiFi, care a costat 85.000 de euro.

Începe campania pentru 2016

Unii dintre cei care au pierdut alegerile se gândesc deja la scrutinul din 2016. “Partidul Ecologist Român a început deja campania pentru alegerile legislative şi pentru cele locale din 2016. PER se va constitui parte a opoziţiei politice şi îşi propune ca reprezentanţii săi să participe la şedinţele publice ale Consiliului Local, pentru ca apoi, împreună cu constănţenii, să dezbată public hotărârile”, se arată într-un comunicat al partidului. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă