Alegerile au trecut, toată lumea a fost de acord că avem o lege electorală tâmpită. Liderii USL au promis că vor îna-inta Parlamentului, în prima sesiune ordinară, un proiect de modificare.
Aşa se întâmplase şi după alegerile din 2008, se înfiin-ţase chiar şi o comisie parlamentară dedicată acestei întreprinderi, însă au apărut mereu alte priorităţi şi, când s-a ajuns în sfârşit ca un proiect de lege (mai proastă decât cea actuală) să fie votat, Curtea Constituţională a constatat că era prea târziu. Măcar, acum ştim clar un lucru: legislaţia electorală nu poate fi schimbată cu mai puţin de un an înain-tea alegerilor.
Este evident că vom găsi cu greu un sistem electoral care să mulţumească pe toată lumea, şi mai ales pe toţi politicienii. Poate de altfel, că asupra acestuia s-ar putea ajunge la un acord după revizuirea Constituţiei, când vom şti câte Camere are Parlamentul şi care este rolul fiecăreia dintre ele. Dacă, aşa cum mi se pare înţelept, vom rămâne la un parlament bicameral, dar cu atribuţii bine delimitate între Camere, vom constata că avem nevoie şi de sisteme electorale diferite pentru fiecare.
Asta nu înseamnă însă că până la ipotetica revizuire nu trebuie făcut nimic în domeniul legislaţiei electorale. În acest sens, o serie de sugestii ne-au venit recent din partea Oficiului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului al OSCE, care tocmai a publicat raportul echipei de experţi care a monitorizat scrutinul din decembrie. Raportul conţine, pe lângă constatarea generală că alegerile s‑au desfăşurat în bune condiţii, o serie de recomandări, deosebit de utile mai ales pentru că ele nu vizează sistemul electoral în sine, ci, am zice, buna guvernare a alegerilor. Cu alte cuvinte, se referă la corectarea unor imperfecţiuni legate de procesul electoral în sine. Ca să fiu mai clar, mă voi referi la câteva dintre ele.
Un set de recomandări se referă la lucruri care sunt în prezent reglementate prin ordonanţe de urgenţă (cum ar fi cumpărarea de voturi şi definirea mitei electorale) sau decizii ale BEC (care precizează limitele jurisdicţiei birourilor electorale) şi care trebuie incluse în lege, astfel încât să se aplice unitar în toate tipurile de alegeri.
O altă problemă sesizată de observatori este reprezentarea cetăţenilor români din străinătate („În vederea asigurării egalităţii votului şi dreptului la reprezentare egală, ar trebui întreprinse eforturi pentru distribuirea mandatelor reprezentând cetăţenii din străinătate pe baza numărului de cetăţeni“). Principiul este corect, dar aplicarea lui la totalul celor 2 milioane de români din străinătate ar duce la crearea a 12 mandate de senatori şi 28 de deputaţi, pentru dias-pora. Absurd, dacă ţinem cont că niciodată nu s-au prezentat la vot, la toate secţiile din străinătate, mai mult de 150.000 de alegători. Soluţia este sugerată în raport: „implementarea unei forme de înregistrare activă pentru alegătorii din străinătate“. Cu alte cuvinte, dreptul la vot al cetăţenilor din străinătate nu ar fi ştirbit dacă li s-ar cere ca, odată la câţiva ani, să facă efortul de a se înregistra în registrul electoral.
Mai sunt recomandări care se referă la unele prevederi actuale prin care se diminuează şansele unor candidaţi. Este vorba mai ales de cei independenţi, raportul considerând excesivă cerinţa ca aceştia să depună şi o sumă de bani, şi un număr (mare) de semnături. În plus, candidaţii independenţi nu au dreptul la observatori în secţiile de votare. Pe aceeaşi linie, este semnalat tratamentul discriminatoriu aplicat unor competitori electorali, de exemplu asociaţiilor minorităţilor naţionale nereprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale.
Lista recomandărilor este lungă. Atât ele, cât şi alte disfuncţii care au fost semnalate de-a lungul anilor ar putea fi rezolvate, odată pentru totdeauna, prin adoptarea unui Cod Electoral, adică un set de reguli aplicabile în toate tipurile de alegeri (e absurd să avem prevederi diferite pentru aceleaşi situaţii, în diferite legi electorale – cea privind alegerile prezidenţiale, cele parlamentare, locale, referendum etc.).
Ar rămâne ca legile fiecărui tip de alegeri să reglementeze doar sistemul electoral propriu-zis (uninominal sau pe listă, proporţional sau majoritar etc.). Un asemenea proiect există – Autoritatea Electorală Permanentă l-a elaborat şi l-a transmis Parlamentului încă de acum doi ani, dar nimeni nu l-a luat în considerare.
Dezbaterea şi finalizarea Codului Electoral pot începe imediat, astfel încât să poată fi finalizat până în vară şi să poată fi aplicat încă de la scrutinul pentru alegerea parlamentarilor europeni.
Mircea Kivu este sociolog
