Unul dintre cei doi bărbați fără adăpost care au fost incendiați săptămâna trecută la Galați de către Alexandru Ștefan (49 de ani) a murit, sâmbătă, la Spitalul Floreasca, din București, unde fusese internat.
Victima, în vârstă de 48 de ani, avea arsuri de gradul I, II și III pe 65% din suprafața corpului și era intubat încă de la internare.
Incidentul s-a petrecut în faţa unui bloc din Galați, unde doi oameni fără adăpost obişnuiau să înnopteze.
Bărbatul care i-a incendiat pe cei doi şi-a recunoscut faptele. Iar pe 26 octombrie a fost arestat pentru 30 de zile pentru tentativă de omor calificat. Acum, încadrarea faptelor se va schimba.
Incendiatorul a susţinut că a vrut să le dea o lecţie celor doi oameni ai străzii, cu care avusese un conflict mai vechi. A dat foc unor ziare şi apoi le-a aruncat peste cartoanele cu care aceştia se înveleau.
Una dintre victime, cu arsuri pe 60% din suprafaţa corpului, a fost adusă la Spitalul Floreasca din Bucureşti, săptămâna aceasta. Cealaltă victimă a rămas la spitalul din Galaţi.