In Bucurestii de altadata, despre faptele si situatiile iesite din comun se vorbea mult. Erau subiecte predilecte pentru discutiile de cafenea. Victor Bilciurescu, un foarte cunoscut cercetator al unui Bucuresti in care a trait, fiind contemporan cu multe din situatiile deosebite din viata urbei, descrie cateva intamplari ciudate care s-au inscris in cronicile vremii. Si Constantin Bacalbasa, cu un spirit ascutit, dublat de finetea ironiei, infatiseaza subiecte trasnite care faceau furori in Bucurestii de altadata.
Nu era deloc nepotrivit ca la curtea lui Alexandru Voda Ghica (1842-1848) sa se plimbe un urs, obisnuit cu oamenii si cu tabieturile domnitorului. In multe case boieresti din Bucuresti se gaseau animale dintre cele mai ciudate. Ursul de la curtea domneasca era imblanzit si devenise un obisnuit la mesele oficiale ale lui Alexandru Ghica. Atunci cand se suna de masa, ursul suia scara mare a palatului si se indrepta tinta spre apartamentul domnitorului. Ajuns in sufragerie, ursul se aseza la masa in asteptarea ospatului. Ursului i se pregatea un fagure de miere.
Alexandru Ghica avea un aghiotant domnesc, cam neastamparat si pus pe chefuri, caruia i se spunea Berlicoco. Porecla i se daduse pentru talentul sau artistic. Berlicoco luase lectii de actorie cu marele actor Costache Aristia. Dar, intr-o zi, la masa domneasca, Berlicoco a incercat sa sperie ursul. S-a lasat in patru labe si s-a apropiat de urs mimand o lupta. Mos Martin, obisnuit doar cu mangaieri si bunavointa, s-a speriat rau de tot si a fugit in poalele domnitorului, mai-mai sa-l doboare. Domnitorul s-a suparat rau de tot pe aghiotantul domnesc, pe care l-a trimis intr-o slujba oarecare, la Pitesti. Aghiotantul domnesc, poreclit Berlicoco, era de fapt locotenentul C.A. Rosetti. Marele om politic al celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea isi amintea cu haz de aventurile sale cu ursul domnitorului Alexandru Ghica.
Ghita Berbecu’ se plimba pe Victoriei
Nu se stie inca de unde a aparut, in plin centrul Bucurestilor, un berbec care o luase razna sa ”cunoasca“ Bucurestiul. Constantin Bacalbasa il descrie ca fiind un berbec de talie mare, dintr-o rasa asiatica. Se stia ca apartine unui carciumar care il cumparase de la un negustor din Istanbul. Cu timpul, berbecul va deveni, prin apucaturile sale, un personaj cunoscut. A fost botezat Ghita Berbecu’. Animalul se ducea zilnic la aceeasi ora, in locuri anume cunoscute. De pilda, scrie Bacalbasa, berbecul se prezenta la ora 10 dimineata la cafeneaua Fialkowki, unde era servit de clientii localului cu capete de cornuri, bucatele de zahar si cafea cu lapte in farfurioare. Era un ritual cu care Ghita se obisnuise, in asa fel incat se aseza in dreptul unei mese, unde era servit ca un boier. La ora 12, berbecul urca treptele de la Biserica Kretzulescu si se prezenta la atelierul de croitorie de lux al doamnei Briol, aflat pe locul unde acum este magazinul Muzica. Lucratoarele il ospatau si, dupa ce inspecta atelierul, berbecul cobora tacticos treptele si se prezenta la ora 14 in fata Senatului, care se gasea in actuala cladire a Universitatii. Privea defilarea senatorilor si, asa cum scria Constantin Bacalbasa, nu lipsea niciodata, “chiar daca nu primea diurna”. La ora 4, Ghita Berbecu’ se posta in fata Gradinii Union, pe strada Regala, asteptand cuminte sa fie mangaiat si ospatat. I se dadea chiar si tutun, incat, scriu cronicarii vremii, devenise “un fumator inrait“. Spre seara, se instala pe Calea Victoriei, langa un rahagiu ce-si vindea marfa la poarta casei care adapostea Clubul Tinerimii. Femeile si barbatii care veneau la club ii cumparau lui Ghita un rahat sau alte zaharicale.
Obiceiurile lui Ghita i-au sugerat ziaristului N.T. Oraseanu, in anul 1888, ideea fondarii unei reviste umoristice care este inscrisa in istoria presei sub numele de Ghita Berbecu’.
Leul lui Campineanu
Prin dreptul Pietei Valter Maracineanu, era o casa cu multe camere care avea vederea spre Cismigiu. Era casa lui Costica Campineanu, boier de vita veche si consilier la Curtea de Apel Bucuresti.
Victor Bilciulescu, autorul cartii ”Bucuresti si bucuresteni, de ieri si de azi”, il descrie pe Campineanu ca un tip singuratic, ciudat, care se plimba prin casa urmat intotdeauna de un un leu care fusese crescut de mic in casa sa de o catelusa. Avea Campineanu si o camera in care crestea serpi, peste douazeci.
Victor Bilciurescu l-a vizitat impreuna cu Macedonski de cateva ori pe Campineanu si a mangaiat leul care, crescut in casa, nu avea nimic de fiara. Campineanu, scrie Bilciurescu, te prevenea sa nu ameninti cateaua, chiar daca ea ar fi latrat devenind chiar agresiva. Orice gest impotriva catelei-mame ar fi atras furia leului. Puteai sa mangai si chiar sa impingi leul. Nu se intampla nimic. Dar, daca deranjai cateaua, puteai fi agresat de leul-fiu.
Excentricul Campineanu mai avea obiceiul curios sa poarte in manson un sarpe pe care il aducea la Fialkowski la masa sa rezervata, unde se intalnea cu Macedonski, cu Delavrancea si cu ziaristul D. Teleor.
