13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialUn nou şoc petrolier zguduie lumea

Un nou şoc petrolier zguduie lumea

Preţul benzinei la pompă bate recorduri istorice nu numai la noi în ţară, unde s-a ajuns aproape de pragul de 6 lei per litru, ci în întreaga Europă, cu toate că preţul ţiţeiului este încă departe de vârful atins în 2008.

Bursa din New York, după doi ani de revenire spectaculoasă, traversează o zonă de turbulenţe, preţurile petrolului antrenate de violenţele din Libia şi din restul lumii arabe riscând să afecteze relansarea economică.

În contextul situaţiei din Libia, barilul a trecut în doar trei săptămâni de la 86 dolari la peste 105 dolari pe pieţele americane. Cursul barilului Brent din Marea Nordului, pe baza căruia sunt indexate preţurile la pompă în Marea Britanie sau Franţa, nu a depăşit 120 dolari, pe când în 2008 preţul era de 147. Şi totuşi, preţul benzinei în 2011 este mai mare ca atunci. O anomalie greu de explicat şi pentru investitori, este vorba de a încerca să evalueze repercusiunile situaţiei actuale asupra rezultatelor întreprinderilor. Profiturile companiilor aeriene, de exemplu, sunt direct ameninţate în schimb companiile petroliere vor fi cele care profită. Mulţi experţi arată că diferenţa între preţul la pompă şi preţul real provine din speculă şi problema ar trebui analizată. Alţii susţin că diferenţa este legată de rata euro, care astăzi joacă un rol slab de amortizor comparativ cu 2008.

Potrivit economistului Evariste Lefeuvre de la Natixis North America, „un scenariu catastrofal este un preţ al energiei care creşte şi tot creşte. Dacă se traduce printr-o inflaţie puternică şi acţiuni monetare dure pretutindeni în lume, atunci va fi un an cu corecţii mari. Dacă şocul va fi temporar, nu va spulbera de tot evoluţia relansării economice”.

Oricare va fi rezultatul protestelor şi revoltelor care zguduie Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, un lucru este sigur – lumea petrolului va fi definitiv transformată. Tot ce se petrece acum în regiune este doar un prim cutremur care va bulversa din temelii lumea noastră.

Necunoscuta saudită

Marea necunoscută rămâne Arabia Saudită. Analiştii susţin că probabilitatea contagiunii revoltelor arabe la regatul saudit este slabă, dar dacă va fi, va avea un impact enorm asupra economiei mondiale. O destabilizare a Arabiei Saudite, de departe cel mai mare producător de petrol din lume – produce un baril din patru – ar transforma „modul în care funcţionează lumea”, estima George Friedman într-o analiză Stratfor. Inflamarea preţului petrolului ar fi în mod cert devastatoare pentru reluarea economiei la nivel planetar şi ministrul britanic Alan Duncan estima că barilul ar putea atinge 250 de dolari dacă extremiştii ar bombarda rezervoare, conducte sau rezervele saudite. Previziune optimistă faţă de altele care anunţă un catastrofal preţ de 300 dolari.

Mize economice şi financiare

De ce a crescut subit preţul petrolului cu 20%? Din cauza aspectului psihologic şi lipsa cunoaşterii realităţilor economice fundamentale, dar şi din cauza speculei care a beneficiat de această ignoranţă şi de efectul dramatic amplificat de scene dramatice transmise de televiziuni.

Este încă timp pentru limitarea bulei speculative care a făcut grave daune în 2008-2009. Cursul petrolului brut nu a aşteptat revoltele arabe pentru a urca. În septembrie, barilul oscila în jurul a 75 dolari la New York, evoluând peste media schimburilor precedente. Două luni mai târziu s-a ajuns la 85 dolari, înaintea crizei tunisiene. În 2010, consumul mondial de petrol a crescut puternic din cauza cererii ţărilor emergente. Oferta nu a urmat cererea din cauza cotelor de producţie şi, în final, a crescut preţul. Crizele tunisiană, egipteană şi libiană şi riscul contagiunii la ansamblul Orientului Mijlociu au intervenit pe o piaţă deja tensionată iar speculaţiile aflate la lucru au reuşit să inflameze preţul petrolului.

Petrolul la 200 de dolari/baril

Analiştii grupului austriac Erste apreciază că preţul petrolului va urca până la cel puţin 150 de dolari/baril, pe fondul tensiunilor din ţările mari producătoare. Mai mult, pe un scenariu negativ, austriecii plasează preţul petrolului în jurul valorii de 200 olari pe baril. Scumpirea petrolului, estimează Erste, va avea un impact important asupra creşterii economice globale, şi aşa destul de firavă. Analiştii băncii austriece estimează că o scumpire cu 10% a preţului petrolului ar avea un impact negativ de 0,25% asupra creşterii economice a Statelor Unite.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă