12.5 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialUn mort şi doi răniţi, în urma unui atac armat în plină...

Un mort şi doi răniţi, în urma unui atac armat în plină stradă în sud-vestul Franţei

Un bărbat în vârstă de circa 60 de ani a deschis focul, duminică după-amiază, în faţa unei spălătorii din Bayonne (sud-vestul Franţei), omorând o persoană şi rănind alte două, înainte de a fi arestat, relatează AFP, citat de Mediafax.

Bărbatul, aflat sub influenţa alcoolului, a coborât din apartamentul său din cartierul Tourettes şi a deschis focul asupra persoanelor aflate în faţa spălătoriei, a declarat Phlippe Jamet, subprefect de Bayonne.

În timpul atacului, doi bărbaţi au fost grav răniţi, iar un al treilea a suferit răni mai uşoare, a precizat Jamet, adăugând că una dintre victime, un tânăr în vârstă de 25 de ani, a murit la spital în cursul după-amiezii.

Cel de-al doilea rănit aflat în stare gravă, un bărbat în vârstă de 31 de ani, se află în spital, unde este supus unei intervenţii chirurgicale, au afirmat surse medicale.

A treia victimă, un bărbat de 28 de ani, prezintă răni superficiale la nivelul pieptului şi al feţei.

Jamet a precizat că agresorul a fost reţinut, însă nu a putut oferi informaţii privind motivaţiile acestuia.

Cele mai citite

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă