15.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialUn mic de 25 de metri, preparat la "1 Mai sindicalist", la...

Un mic de 25 de metri, preparat la “1 Mai sindicalist”, la Ploieşti

Un comerciant a făcut un mic de 25 de metri şi 20 de kilograme, în cadrul evenimentului "1 Mai sindicalist"organizat la Ploieşti, relatează Mediafax.

Sindicatul Polițiștilor Locali din Prahova și Sindicatul Liber Massa, din care fac parte angajați ai unor structuri din administrația publică locală din Ploiești, organizează, începând de joi, timp de patru zile, "1 Mai sindicalist" la Ploiești.

Evenimentul are loc la Hipodromul din Ploiești, lăsat în ruină în ultimii ani, unde lângă fosta tribună a arenei de trap a fost amplasată o scenă pe care vor concerta ansambluri folclorice și artiști din Prahova, precum și Nelu Ploieșteanu și Fuego.

La hipodromul din Ploiești au fost aduse instalații specifice unui parc de distracții, dar și standuri unde comercianții vând de la jucării la alimente tradiționale și au fost amenajate, de asemenea, terase la care se vând mici, bere, pastramă și sucuri.

Joi, un comerciant a făcut un mic lung de 25 de metri și care cântărea 20 de kilograme. Micul uriaș a fost ulterior porționat și vândut "la metru".

Evenimentul organizat de sindicate se va încheia sâmbătă, concerte fiind programate zilnic de la ora 11.00 la ora 20.00, iar în 4 mai ultimul concert va începe la ora 16.00.

Membrii de sindicat primesc vouchere în baza cărora vor putea cumpăra mici și bere la evenimentul organizat la hipodromul din Ploiești.

În prima zi a evenimentului, puțin peste o sută de persoane s-au adunat la hipodrom. În schimb, sute de ploieșteni au ales să meargă la grătar în Parcul "Constantin Stere” de la Bucov, aflat în administrarea Primăriei Ploiești și situat la câțiva kilometri de municipiu, parc care este singurul loc din Ploiești special amenajat pentru grătar. Întrucât numărul grătarelor amplasate de autorități în parc este insuficient, oamenii au adus de acasă grătarele.

Zeci de ploieșteni au ales însă să facă grătar în pădurea de la Păulești, zonă neamenajată conform legii, însă care este, de zeci de ani, un loc în care ploieștenii merg la grătar în week-end și de 1 Mai.

Cele mai citite

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...
Ultima oră
Pe aceeași temă