Îi plac sarmalele, telemeaua şi papanaşii. Îi place foarte mult zăpada, când totul i se pare „magic şi de poveste”. A fost actor, iar acum este militant pentru drepturile omului şi corector pentru presa din Franţa. Vorbeşte foarte bine limba română, spunând despre el că „toată viaţa a fost un autodidact”.
El este David Mac Dougall, francezul de 39 de ani care a schimbat de mai bine de un an Parisul pentru Bucureşti, şi el cândva un mic Paris. A avut de ales între Berlin şi Bucureşti, însă a ales Capitala României pentru că în 2009 când a venit pentru prima oară aici oraşul i s-a părut plin de energie, haotic uneori, efervescent, intrigant şi plin de viaţă. Are în plan un proiect prin care şi-a propus să restaureze o casă naţionalizată din zona veche a oraşului şi să o transforme într-un mic centru cultural pentru străinii care vin în România. Vrea să rămână definitiv în Bucureşti, pentru că aici se simte ca acasă. Parisul e frumos, însă plictisitor.
David locuieşti în România de aproape un an şi jumătate. Care a fost prima impresie despre ţara noastră şi în mod special despre Bucureşti?
Când am ajuns la Otopeni m-am simţit complet pierdut! Aşteptam pe cineva la aeroport să vină să mă ia însă persoana respectivă n-a mai venit, prin urmare, m-am descurcat singur. Am luat un tren din Otopeni spre Gara de Nord, am trecut cu trenul printr-un câmp gol unde erau numai câini sălbatici, iar în gară am fost luat la înjurături de oameni care şi-au dat seama că sunt străin şi tot îmi spuneau „Mister, Mister!”. După aceea am luat metroul pănă la Obor acolo unde mă aştepta mătuşa mea. Pentru un om venit din Paris pentru prima oară la Bucureşti cam asta a fost impresia mea: un oraş dur şi neatractiv, însă care după un mic efort din partea mea s-a dovedit a fi plin de oameni primitori şi prietenoşi.
Mi-ai spus că ai avut de ales între Berlin şi Bucureşti. Cum te-ai hotărât să vii aici ?
Din partea mamei mele am rădăcini în România. Străbunicul meu care era de orgine română s-a căsătorit cu o franţuzoaică care a rămas la Paris în timp ce el s-a întors în România, unde a fost omorât de Securitate în 1952. Prin urmare, când eram mic m-am întâlnit în Franţa cu nişte români care fugiseră de aici. Tot ce pot să spun este că eram fascinat de ei. În primul rând eram fascinat pentru că vorbeau această limbă frumoasă pe care eu însă nu o înţelegeam deloc (din păcate bunicul meu nu a învăţat limba română de la tatăl lui). La vremea aceea eu mă gândeam că aceşti oameni cu siguranţa vorbesc de lucruri grele, intelectuale şi de mare importantă.
Aşadar se născuse un clişeu în capul meu: toţi românii sunt cultivaţi şi inteligenţi. România mi s-a părut mult timp ca fiind o ţară atractivă, plină de oameni importanţi şi cu multe cu posibilităţi. În plus, mătuşa mea avea o casă naţionalizată care îi fusese restituită după revoluţie. Astfel mi-a venit o idee de proiect: Ce-ar fi să reabilitez o casă veche ? Ce-ar fi să amenajez undeva un spaţiu pentru activităţi culturale în Bucureşti ? Proiectul încă nu l-am demarat din lipsă de fonduri, însă am o propunere de proiect concretă, cu buget, cu cifre, cu tot. Cred că Bucureştiul are nevoie de un spaţiu prietenos, un loc pentru străinii curioşi care doresc să cunoască cultura oraşului, un loc care să pună laolaltă români şi străini deopotrivă pentru o experienţă unică şi multiculturală.
Atunci când nu lucrezi la proiect cu ce te ocupi? Cum îţi petreci timpul liber ?
Eu am un mare noroc: pot să lucrez de unde vreau eu. Am nevoie doar de un calculator şi de o conexiune la internet. Atât! Sunt corector, iar clienţi mei sunt editori, ziare, website-uri. Nimic nu s-a schimbat, lucrez în Bucureşti la fel cum lucram şi în Paris.De multe ori timpul liber e un vis. Munca şi proiectul în legătura cu casa îmi ocupă tot timpul. Totuşi, mi-am făcut prieteni cu care ies în oraş şi alături de care încerc să «masacrez» limba română mai puţin în fiecare zi. De fapt, cunosc doar români în Bucureşti, n-am legături cu francezii de aici pentru că încerc să învăţ cât mai bine limba română şi asta o poţi face doar stând de vorbă cu români.
Sunt foarte mândru când prieteni de-ai mei din Franţa sau din Europa vin la Bucureşti şi România. E aceeaşi situaţie de fiecare dată: Bucureştiul e o destinaţie turistică necunoscută, dar odată ce l-ai descoperit, eşti mult mai încântat de descoperirea făcută pentru că n-ai avut nicio aşteptare. Un compliment foarte drăguţ la adresa Bucureştiului pe care l-am auzit acum ceva vreme spunea : „Acum nu mai pot confunda Bucureştiul cu Budapesta – mi-a plăcut mai mult să fiu în oraşul bucuriei !”
Ai vreun loc favorit în Bucureşti sau în România? Mergi des pe undeva?
Bucureştiul e o lume întreagă! Nu sunt deloc obosit să descopăr oraşul după un an de zile. Diversitatea oraşului încă mă mai surprinde. Iarna trecută când am ajuns în Bucureşti mi-a plăcut foarte mult cartierul Obor, probabil pentru că am crescut într-o suburbie asemănătoare din Paris, simplă şi cu mulţi oameni. Dar acum, cartierul visurilor mele este în zona Armenească, acolo unde sper ca proiectul meu să prindă viaţă. E combinaţia perfectă a Bucureştiului : e un loc liniştit fără să fie mort însă, există o varietate arhitecturală de necrezut peste tot. Iarăşi un loc interesant este Centrul Vechi, aici îmi place să mă întâlnesc cu prietenii, la Atelierul Mecanic, de exemplu. În rest, în România am fost în Ardeal, la Braşov, Sighişoara, Sibiu, Râşnov. Foarte frumoase locuri !
E ceva ce nu îţi place la Bucureşti?
Odată cineva m-a întrebat care a fost cel mai şocant lucru pentru un „occidental” venit la Bucureşti? Iar eu am răspuns că cel mai tare m-a şocat asemănarea cu Parisul şi cu oamenii de acolo. O zi obişnuită aici se desfăşoară cam la fel ca acolo. Cu toate acestea din când în când Bucureştiul seamănă cu un oraş din lumea a treia: se circulă haotic, este aglomerat, nu are o politică urbanistică clara, iar corupţia este mare.
Bucureştiul de azi seamănă mult cu Parisul anilor ‘80/’90. Dar în Paris lucrurile s-au schimbat treptat şi sunt convins că şi bucureştenii ar fi încântaţi să se plimbe pe trotuare fără maşini, să aibă un transport public civilizat, să aibă piste pentru bicilişti şi un patrimoniu arhitectural şi urbanistic respectat. Insist: Bucureştiul este un oraş minunat, foarte bogat şi unic în Europa, sunt convins 100% că acesta are un potenţial turistic enorm. Şi asta o spune un om care a călătorit mult în Europa!
Mulţi străini spun despre România că este o ţară a contrastelor, fascinantă, exotică chiar. Tu ce părere ai ? Cum ţi se pare ţara noastră ?
România e o ţară plină de inspiraţie. Perioada interbelică este un exemplu clar în acest sens. Vorbim aici de un popor care a asimilat foarte repede lucrurile din afară şi care la scurt timp a creat ceva nou, devenind astfel la rândul lui un izvor de inspiraţie. Cred că poporul român are în continuare această bogăţie, adică un potenţial creativ care lipseşte în societăţile occidentale, o poftă de viaţă grozavă, un mare talent în legătura cu limbile străine şi o calitate deosebită de a fi atent şi deschis.
Problemele României nu sunt specifice doar României. Tot am auzit „Asta se întâmplă doar în România!”. Îmi pare rău, însă din punctul meu de vedere lucrurile nu stau chiar aşa. Proasta administraţie sau corupţia există şi-n afară, în Franţa de exemplu. Soluţii însă există. Mai ales, aceste soluţii sunt cunoscute. Eu cred că cheia problemelor României stă în caracterul românesc: vedem ce se întâmplă în afară, în Uniunea Europeană de exemplu, ne gândim cum ar putea arătă acest lucru în ţara noastră şi astfel găsim o soluţie specifică pentru noi.
Probleme există peste tot, fără îndoiala. Totuşi dacă ar fi să schimbi ceva, ce-ai face ?
Fără ezitare sistemul administrativ. România, dar mai ales Bucureştiul, este conectat la Internet, la telefon, la toate tehnologiile moderne. În ciuda acestui fapt am stat la nişte cozi imense la administraţia locală. Este absurd, scump şi deloc util să pierzi timpul. Acum îi înţeleg foarte bine pe românii cărora le este frică să se adreseze administraţiei locale. Cât timp pierdut! Câtă birocraţie!
Îmi amintesc că acum 20 de ani în Franţa era la fel „Nu putem să schimbăm nimic, aşa e la noi, nimic nu mai merge.” Bineînţeles că lucrurile s-au schimbat : am aflat că putem să folosim Internetul pentru aproape toate demersurile administrative, am aflat că putem să avem piste pentru biciclişti în oraş şi că taxiurile nu trebuie să aibă monopol pe transportul pe noapte, am aflat că suntem mai autonomi, că putem face alegeri. Într-un final e vorba de voinţă populară şi de voinţă politică. Deciziile trebuie luate astfel încât cetăţenii să fie mai autonomi, să devină mai liberi, mai creativi şi mai curioşi.
Ce părere ai despre oamenii de aici? Cum te-au primit ?
Până acum bucureştenii au fost foarte curioşi să mă cunoască, n-am simtit niciodată rasism din partea lor sau chestii de genul acesta, deşi românii ştiu că mass-media din Franţa nu este atât de prietenoasă cu poporul român. M-au ajutat mult când am căutat un apartament, când am căutat locuri sau persoane care să mă ajute în legătură cu proiectul meu. Şi în plus, suntem în Capitală, aici eu am găsit un spirit urban, foarte asemănător cu spiritul parizian. E inteligent, plin de umor şi în care mă simt ca acasă. Şi bucureştenii sunt răbdatori, mai ales când le « masacrez » limba mă corectează cu mare drag şi simpatie!
Sunt sigur că ai avut parte de tot felul de peripeţii şi momente haioase de când eşti aici…
Odată am fost la o petrecere într-un bar din centru, muzică sofisticată, oameni veseli şi relaxaţi, un suflet cu adevărat „european”, multicultural şi modern. La un moment dat a intrat în bar o orchestră de romi. Surpriză! N-au fost rugaţi să plece imediat, din contra au fost invitaţi să rămână. Atmosfera a devenit electrică, nebună, lumea cânta cu romii, a fost un moment unic. Cred că aşa ceva nu se poate la Paris, frica şi ignoranţa din afară, dar şi snobismul, din păcate nu permit ca aşa ceva să se întâmple.
