20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialJandarmii şi salvamontiştii caută un bărbat dispărut misterios pe Cheile Nerei

Jandarmii şi salvamontiştii caută un bărbat dispărut misterios pe Cheile Nerei

Zeci de jandarmi, poliţişti, pompieri şi voluntari caută un bărbat care lucra ca zilier la îngrijirea animalelor dintr-un sălaș din Cheile Nerei şi care, în urmă cu patru zile, şi-a anunţat şeful că iese până la toaletă, dar nu s-a mai întors.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi al județului Caraș-Severin, Marius Săndulescu, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax că bărbatul de 38 de ani este căutat pe Cheile Nerei de către jandarmi, polițiști, pompieri și localnici, după ce a fost dat dispărut.

Bărbatul lucra ca zilier la îngrijirea animalelor dintr-un sălaș, iar în dimineaţa de 2 ianuarie a ieșit din sălaş spunându-i proprietarului că merge la toaletă, însă nu s-a mai întors. ”Proprietarul a tot așteptat ca bărbatul să revină, iar după o vreme a anunțat autoritățile locale că acesta nu s-a mai întors. Primarul din localitatea Sasca Română și mai mulți localnici au pornit în căutarea lui. L-au căutat și în data de 3 ianuarie, iar duminică, la ora 18.35, au sunat la numărul de urgențe 112 și ne-au anunțat că a dispărut. Deci după mai mult de 24 de ore”, a declarat Marius Săndulescu.

Jandarmii au început căutările bărbatului abia luni dimineață, în 4 ianuarie, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. ”În 4 ianuarie, la ora 7.00, am început căutările. În prima zi, am avt 54 de oameni, iar ieri (marți – n.r.) la căutări au participat 102 oameni. Astăzi (miercuri – n.r.) am reluat căutările cu 59 de oameni și două bărci de salvare. Ne-am intensificat căutările pe râul Nera. Am căutat și la sălașele și la stânele din zonă și este de negăsit. Astăzi (miercuri – n.r.) au fost și jandarmi de la Timișoara cu câini de urmă, iar ieri (n.r. – marţi) am avut câini de urmă de la Salvamont Caransebeș”, a afirmat Săndulescu. Căutările bărbatului vor continua până când acesta va fi găsit.

 

Cele mai citite

Plata ajutoarelor de 100 de euro pentru fermierii din vegetal și zootehnie începe din 15 mai

Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru...

Olympiakos Pireu, în prima finală europeană din istorie! Grecii au învins-o pe Aston Villa în dublă manșă

Olympiakos Pireu s-a calificat în finala Europa Conference League, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în fața englezilor de la Aston Villa,...

Mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, cu ocazia Zilei Independenței Naționale a României

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Independenței Naționale a României. „Cu bucurie în suflete, celebrăm Ziua Independenței Naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă