John Goodman este unul dintre comediantii cei mai populari si mai activi ai cinematografiei americane, recunoscut pentru fizicul impresionant si fata sa mereu joviala. A fost nominalizat la Globul de aur pentru personajul sau din "Barton Fink", a obtinut Globul de Aur si sapte nominalizari la premiile Emmy pentru seria "Roseanne" si a colaborat cu mari realizatori, precum fratii Coen, Martin Scorsese sau Steven Spielberg.
John Goodman duce mai departe tradita marilor artisti, la propriu si la figurat, ai cinematografiei americane, dupa Oliver Hardy (Bran), Andy Devine, Sidney Greenstreet, Charles Laughton si Orson Welles, care au stiut sa-si impuna statura si bonomia pe scena. Cu o conformatie particulara, acestia au avut o perceptie clara asupra corpului lor in raport cu camera; ne gandim mai ales la Orson Welles in "Touch of Evil" (1958), Charles Laughton in "Witness for a Prosecution" (1958) si bineinteles John Goodman in "Barton Fink" (1991).
Desi nu s-ar crede, Goodman, nascut in 1952, a fost un copil foarte sportiv, care isi dorea sa devina fotbalist. A practicat acest sport mai multi ani, primind si o bursa de la o universitate din statul natal, Missouri. Constrans de o rana la genunchi, care i-a intrerupt activitatea sportiva luni de zile, a profitat de timpul liber pentru a urma cursuri de comedie. Dupa ce a obtinut in 1975 o diploma in arte dramatice, s-a mutat la New York, unde a incercat diverse slujbe. Dar nu a renuntat sa exerseze ca actor, cu scenete in cafenele artistice si spectacole pentru copii. Cariera lui s-a lansat cu adevarat dupa ce Goodman a trecut de 30 de ani. Mai intai a filmat cu regizorii Andrei Konchalovsky ("Iubitii Mariei" – 1984), Karel Reisz ("Sweet Dreams"- 1985) si David Byrne ("Povesti adevarate"- 1986), apoi a fost remarcat de fratii Coen, care l-au facut cunoscut criticilor de profil in 1987 cu fantasticul "S-a furat Arizona", unde a avut sansa sa joace alaturi de Nicolas Cage si Holly Hunter. In anul urmator a intruchipat un personaj care l-a facut celebru la nivel mondial – Dan Conner in seria televizata cu peste 200 de episoade, "Roseanne".
In paralel cu acest proiect de durata, a filmat pentru cinema. A reluat in trei reprize colaborarea cu fratii Coen, in partituri de top. Prima data, in "Barton Fink" (1991), unde Goodman ofera probabil rolul vietii sale. Rareori s-a vazut atata forta a unui corp emanata pe ecran, cu un personaj in acelasi timp seducator, nelinistitor si monstruos. Apoi, in 1994, in "Afacerea Hudsucker" si, in 1998, in "Marele Lebowski" – complet metamorfozat intr-o bruta atinsa de un tip de nostalgie patologica vizavi de Vietnam. Goodman este aici mai comic ca oricand. De altfel, prestatia sa burlesca alaturi de ceilalti actori (Julianne Moore, Jeff Bridges, John Turturro) este cea care a ridicat considerabil nivelul filmului.
Goodman prinde in continuare un sir de roluri-vedeta si creeaza personaje memorabile atat in filme politiste cat si in comedii: prietenul fidel al lui Richard Dreyfuss in "Langa tine mereu" (1987), al lui Steven Spielberg, coechipierul care face gafe al lui Al Pacino in "Cand dragostea ucide" (1989), improbabilul mostenitor al tronului Angliei in "Regele Ralph" (1991), exterminatorul din "Arahnofobia" (1990), campionul de baseball Ruth Babe in "The Babe" (1992), candidul Fred in "Familia Flintstone" (1994), irascibilul Walter Sobchak in "Marele Lebowski" (1998), lucrator in tura de noapte a ambulantei in filmul lui Martin Scorsese in "Intre viata si moarte" (1999), Mighty Mack McTeer in "Blues Brothers 2000". Cu spiritul sau ironic si strengaresc, John Goodman a fost solicitat pentru un numar impresionant de roluri. Foarte putini actori se pot lauda cu o lista atat de lunga de aparitii in filme. In ciuda agendei sale incarcate, a continuat cu farsele si in spectacole de televiziune si a revenit pe scena de teatru, pentru a imparti in 2001 cu Meryl Streep si Kevin Kline afisul piesei "Pescarusul" de Cehov, dupa care a avut rolul principal in 2002 in "Ascensiunea lui Arturo Ui".
In afara chipului blajin si a corpolentei, John Goodman s-a remarcat si prin vocea sa extraordinara. A imprumutat-o unui numar impresionant de personaje animate din productiile de succes "Compania monstrilor", "Leii albi si problemele negre", "Povestea unei albine", "Cartea junglei 2", "Cars", "Speed Racer", "Imparatul vrajit", "Filmul lui Clifford", "The Princess and the Frog" s.a. Desi nu pare o munca dificila, Goodman a povestit ca inregistrarea lecturii poate dura si trei ani, din cauza rescrierilor repetate ale scenariului. In plus, talentul sau de actor are efect asupra animatiei: "De obicei, suntem filmati in timp ce citim, dupa care desenatorii incorporeaza personajelor gesturile noastre si expresiile faciale", a explicat actorul.
In acest sezon, Goodman joaca din nou pe Broadway in "Asteptandu-l pe Godot", unde se afla in pielea dictatorialului Pozzo.
