9.1 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialUmbra republicii întunecă renașterea Peleșului

Umbra republicii întunecă renașterea Peleșului

Expoziția „Galeria Arhitecților Peleșului – Domeniul Regal Sinaia, de la proiect la capodoperă (1873-1914)”, a avut vernisajul sâmbătă la Vila Șipot (Casa Arhitecților). Proiect al Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș-APPRP, expoziția este o călătorie în timp, la răscrucea secolelor XIX și XX, în atelierele celor care au gândit și pus în operă viziunea Regelui Carol I, fondatorul Domeniului.

Este considerată o expoziție-eveniment, având în vedere că a fost vernisată cu o zi înainte de „ziua de naștere” a Castelului Peleș – a cărui piatră de temelie a fost pusă pe 22 august 1875 – fiind vorba despre prima expoziție organizată vreodată în această vilă care a fost „casa” arhitecților regali, la începutul secolului XX.
Proiect al Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, conform organizatorilor, expoziția îi va purta pe vizitatori într-o călătorie în timp, la răscrucea secolelor XIX și XX, în atelierele celor care au gândit și au pus în operă viziunea Regelui Carol I, fondatorul Domeniului regal. Astfel, fotografii vechi, schițe, planuri și machete, piese de arhivă puțin cunoscute vor dezvălui, cu această ocazie, evoluția Domeniului Regal de la momentul în care Regele Carol a cumpărat, din fondurile personale, un teren pe Valea Peleșului, până la 1914, când în jurul Castelului Peleș se întindea, deja, un ansamblu arhitectural și peisagistic spectaculos.
Deschiderea din 21 august marchează începutul unei noi etape în întreaga istorie de 120 de ani a Vilei Șipot (Casa Arhitecților). Proiectată în anul 1900, vila a servit ca birou al serviciului de arhitectură dar și ca reședință pentru Arhitectul Șef al Casei Regale la vremea respectivă – Karel Liman. Este locul unde au fost create planurile care, la începutul secolului XX, au dezvoltat Domeniul Regal Peleș și l-au transformat în ceea ce admirăm astăzi.

Evenimentul a avut ca scop sensibilizarea publicului și a celor care pot ajuta misiunea APPRP de protejare, conservare, restaurare și punere în valoare a patrimoniului istoric, arhitectural, artistic și peisagistic de pe Domeniul Regal Peleș, nucleul dezvoltării regiunii și comunității locale pe plan economic, turistic și cultural.

Președintele APPRP, profesor universitar dr. Arh. Augustin Ioan, a tras un semnal de alarmă asupra stării în care se află clădirile și întreg ansamblul de pe Domeniul Regal Peleș:

„Peleșul este sprijinit cu proptele de lemn, are plase de sârmă pe fațadă ca să nu rănească pe cineva. Nu este posibil așa ceva. Acest lucru nu este posibil, orice mi-ați spune ca argumente, nu este posibil să lăsăm să se aleagă praful de locul acesta. Din această supărare mare, la chemarea domnului director al Casei Regale a României, Ion Tucă, noi am răspuns, domnul Stănică a adus deja studenții care au făcut descoperiri. S-a găsit un sistem de alei, dintre care o parte din ele nu erau nici pe hărțile vechi, dar nu scoase de sub un strat de frunze moarte și pământ, ci de sub un strat de nesimțire. Un strat uite așa gros de nesimțire. Tot muntele acesta de aici, de unde suntem(n.r.-Vila Șipot) până la Stâna Regală este împânzit cu alei, pe care acești oameni se plimbau(n.r.-Familia Regală), se duceau la vulpărie. […]
Căsuțele mici le putem renova noi, dar castelele nu putem să le facem noi. Peleșul nu putem să-l facem noi. Dacă până terminăm noi cu aceste căsuțe și cu vulpăria or mai fi rămăs niște oameni sănătoși la cap care să ne ajute, în special cu Peleșul, atunci e bine.”

„Poate se eliberează și vila Foișor care nu are de ce să fie a instituției care a dat afară din țară monarhia, nu are ce să caute la președinție, cu tot respectul. Să-și facă președinția palatele lor.”, a mai adăugat acesta în aplauzele monarhiștilor prezenți la expoziție.

 ” La lucrul la care vă uitați dumneavoastră acum, că e Castelul Peleș, că e Castelul Pelișor, acestea nu sunt obiecte, acestea sunt procese. Castelul Peleș a fost făcut, și iar modificat, de Regele Carol I și arhitectul Karol Liman. Legenda spune că, destul de des, Regele Carol I, de dimineața, bea cafeaua chiar aici, la Vila Șipot. Oamenii plănuiau ce să mai pună, ce să mai adauge. E o clădire care a crescut până în clipa morții sale. Ea nu era gata.”, a explicat Augustin Ioan.

”Domnule președinte să știți că nu suntem singuri, acolo scrie foarte clar- un proiect al Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș, confinanțat de Fondul Cultural Național, deci avem Ministerul Culturii alături, avem specialiștii de la patrimoniu care ne sunt alături, dar și universitățile, cea de Arhitectură și cea de Științe Agronomice.”, a răspuns Ion Tucă, directorul Casei Regale a României.

Nihil Sine Deo!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă

3 COMENTARII

  1. România NU are nici-o casa regala ! regii au fost impusi de puterile straine, dar au fost adusi in tara ca simpli angajati;
    primul ministru il tragea de urechi intodeauna pe rege, la fel cumo face si in belgia…
    palatul si celelalte acareturi asazis regale sunt de fapt ale statului. pe vremea aceea tara era regat de-aia se spune asa,
    dar Nu sunt si nu au fost niciodata ale lor. In tara noastra regii au fost alesi din timpuri stravechi de oameni sii nu a fost ereditara functia.
    Acesti trantori si azi traiescpe carca noastra !