19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialUE critică ''lipsa de substanță'' a Marii Britanii în negocierile pentru Brexit

UE critică ”lipsa de substanță” a Marii Britanii în negocierile pentru Brexit

Poziția Regatului Unit în negocierile pentru Brexit este lipsită de ''substanță'', au apreciat vineri înalți responsabili ai UE, cu câteva zile înainte de deschiderea unei noi sesiuni de discuții la Bruxelles, relatează AFP citată de Agerpres.

Aceleași surse au recunoscut în fața jurnaliștilor că nu știu încă dacă această a treia rundă, care va avea loc, la fel ca primele două, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles, va începe luni sau marți și câte zile va dura.

Echipele negociatorului șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, și ale omologului său britanic, David Davis, vor aborda în principal cele trei dosare care au rămas prioritare pentru UE: situația cetățenilor europeni în Regatul Unit după Brexit, costul ieșirii din UE și problema graniței dintre Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord.

Numai dacă vor fi realizate ''progrese suficiente'' în aceste trei domenii, celelalte 27 de state membre ale UE vor accepta să discute aspecte legate de acordurile comerciale care vor fi încheiate cu Regatul Unit după ieșirea sa din UE, prevăzută pentru martie 2019. Londra așteaptă cu nerăbdare să înceapă această negociere paralelă.

''Dacă vă uitați unde ne aflăm și unde ar trebui să fim (…), există un decalaj foarte mare'', a criticat vineri în fața jurnaliștilor un înalt responsabil european, sub rezerva anonimatului. ''Și este puțin probabil ca noi să facem progrese semnificative pentru a reduce acest decalaj săptămâna viitoare'', a adăugat el.

''Nu lipsa de timp este cea care ne împiedică să avansăm, până în prezent este vorba de lipsă de substanță'', a subliniat el, ca răspuns la întrebările unor jurnaliști privind incertitudinea uimitoare privind agenda negocierilor de săptămâna viitoare.

Londra a dezvăluit totuși în ultimele săptămâni o serie de documente privind poziția sa în negocieri. Dar potrivit Bruxellesului, aceste propuneri nu sunt suficient de detaliate și se referă prea des la ''viitoarea relație'' dintre UE și Londra.

UE reproșează în special Londrei abordarea sa în problema graniței irlandeze. ''Suntem puțin preocupați de legătura'' făcută de guvernul britanic ''între viitorul procesului de pace din Irlanda de Nord și viitoarea relație între UE și Regatul Unit'', a indicat responsabilul european.

''Este foarte important ca procesul de pace să nu devină o monedă de schimb'', a subliniat el, criticând de asemenea un fel de ''gândire magică referitor la modul în care ar putea funcționa în viitor o graniță invizibilă'' datorită unor soluții tehnologice.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Conferința „ Cultura Calului și Renașterea Hipismului în România după 1989” va încheia reuniunea hipică de excepție de duminică de la Hipodromul Ploiești

A patra reuniune hipică din acest an, de la Hipodromul din Ploiești, va fi una de excepție, în program fiind cinci curse de trap....

Ungaria a rămas în urma României la PIB-ul pe cap de locuitor

"România a întrecut Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor, iar românii sunt cu mult înaintea maghiarilor la consum", scrie, într-o analiză pentru Portfolio.hu,...

100 de arestați la Boston după o manifestație pro-Palestina

Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa în campusul unei universităţi din Boston şi tabăra lor a...
Ultima oră
Pe aceeași temă