4.1 C
București
duminică, 1 decembrie 2024
AcasăSpecialUDMR, marginalizat la impartirea functiilor publice de la Cluj

UDMR, marginalizat la impartirea functiilor publice de la Cluj

Clujul este unul dintre judetele codase, in care nu s-a semnat inca acordul intre membrii Aliantei privind posturile din serviciile desconcentrate. Presedintele filialei UDMR, Attila Laszlo, a declarat ca a primit mai multe atentionari din partea Consiliului National al Coalitiei pentru ca in judet nu s-a semnat inca acordul. El a mai spus ca pana la sfarsitul lunii august spera ca vor fi realizate schimbarile in functii.
Cu toate ca fostul Guvern PSD a blocat angajarile printr-o hotarare, presedintele organizatiei judetene a UDMR a anuntat, din culise, ca in vacanta parlamentarilor se pregateste o ordonanta de urgenta prin care pana la sfarsitul lunii august sa se deblocheze posturile din administratie. „Cred ca in perioada urmatoare foarte multi isi vor inainta demisia. Foarte multe echipe de control verifica activitatea din ultimii ani ai angajatilor diferitelor servicii desconcentrate. De exemplu, desi evaluarea directorilor de scoli se face in noiembrie, un corp de control al Ministerului Educatiei a realizat aceasta evaluare acum cateva luni”, a mai afirmat Attila Laszlo.
UDMR este nemultumit de „imparteala” facuta pana acum de Alianta. Singurele posturi de conducere primite pana acum de maghiari au fost cel de director al Oficiului Judetean de Cadastru, detinuta de Zoltan Straviczky, si cea de director adjunct a Directiei Agricole, a lui Istvan Vakar. Multe dintre serviciile desconcentrate au ramas sub vechea conducere, desi au trecut mai bine de sase luni de la instalarea noului Guvern.
Astfel, un membru al PSD, adica Iacob Moholea, se afla inca la carma Casei Judetene de Pensii. La Centrul Judetean de Consultanta Agricola in fotoliul de director se afla consilierul judetean social-democrat Vasile Cozma, decan al Facultatii de Medicina Veterinara din cadrul USAMV.
Membrii PSD Adrian Proorocu si Dorel Pojar conduc Agentia Regionala de Protectie a Mediului si respectiv Directia pentru Sport. Un alt social-democrat care tine in maini fraiele unui serviciu este Lenuta Suteu, una dintre liderele organizatiei de femei a PSD Cluj, care este director la Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor. Un director neschimbat din functie, dar care nu este membru al nici unui partid este Mihai Costin, de la DGFP, numit din timpul guvernarii CDR.
Unele servicii clujene nu au inca un director. Asa ar fi Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca, unde interimar este Daniel Don. Din 1 iulie, directorul Inspectoratului Teritorial de Munca, Marian Ciplea, care a fost pus in functie de PSD, si-a dat demisia. Acesta a primit functia de sef serviciu Securitate in Munca in cadrul aceleiasi institutii. Alianta l-a propus pentru postul de director pe democratul Adrian Gurzau, fost deputat in mandatul trecut. Investitura in functie nu a fost facuta pentru ca Gurzau a fost implicat in mai multe scandaluri legate de un spatiu al Primariei, dar si din cauza ca nu avea pregatirea necesara sa conduca ITM.
In rest, Alianta si-a impartit conducerea a mai multor institutii. Felia cea mai groasa i-a revenit PD. La Directia Sanitar-Veterinara director este democratul Iuliu Alexandru Duma. Consilierul local Florin Stamatian conduce Directia Judeteana de Sanatate Publica. Colegul sau, consilierul judetean Mircea Morosan, este directorul Casei de Asigurari de Sanatate.
Noul inspector scolar general Gheorghina Titiana Zlatior, a fost propus tot de PD. Alegerea nu a fost tocmai fericita, pentru ca in cateva luni de la numire aceasta a fost implicata in mai multe scandaluri, din cauza carora este posibil sa fie demisa.
Centrul Regional de Formare Profesionala a Adultilor este condus de Adrian Tinis. Chiar daca nu este membru PD, legaturile cu democratii sunt in familie. Fiul sau a fost voluntar campania electorala a primarului din Cluj-Napoca, Emil Boc. Tinis a fost unul dintre cei mai vechi directori. Numit din perioada CDR, nu a fost implicat in nici un scandal.
PNL detine controlul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala. Directorul Iuliu Suatean, a fost inainte de a se inscrie in randul liberalilor membru PNTCD. In timpul guvernarii CRD acesta a ocupat acelasi post ca si astazi. Si Partidul Conservator are un director, la DADR, Unitatea pentru Ameliorare si Reproductie in Zootehnie, in persoana lui Cristea Costan.
Un caz mai special este la Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural unde fotoliul de director este ocupat de Ioan Muresan, fost editorialist la un cotidian. Acesta a luat locul prietenului sau, Petru Poanta, numit de PSD, care si-a dat demisia in urma unui scandal in ce priveste gestionarea fondurilor institutiei.

Cele mai citite

Drona Bayraktar, în premieră la parada militară de 1 Decembrie

Peste 2.500 de militari și specialiști ai MApN, MAI, SRI și SPP, dar și soldați străini defilează în Capitală, pe sub Arcul de Triumf În...

Exit-poll alegeri parlamentare: PSD 26%, AUR 20%, PNL 15%, USR 14%, SOS 7%

Marcel Ciolacu a declarat că PSD va rămâne garantul democrației în România și a refuzat să mai facă vreo declarație, până la încheierea numărării...

1 Decembrie: Ziua în care sufletul românesc s-a unit sub un singur steag

Alba Iulia, 1918 a reprezentat puntea dintre visul Unirii și mândria națională La 1 Decembrie, în fiecare an, românii din țară și din întreaga lume...
Ultima oră
Pe aceeași temă