11.9 C
București
joi, 31 octombrie 2024
AcasăSpecialTurneul Campionilor: Mergea şi Bopanna câştigă Grupa A, deşi au fost învinşi...

Turneul Campionilor: Mergea şi Bopanna câştigă Grupa A, deşi au fost învinşi de Bolelli/Fognini

Florin Mergea și Rohan Bopanna au pierdut, joi, în fața cuplului Simone Bolelli-Fabio Fognini, în penultima partidă a Grupei A a Turneului Campionilor, dar învinşii se califică în semifinale de pe primul loc al grupei, transmite Mediafax. Cuplul a pierdut cu scorul de 4-6, 6-1, 5-10.

Cu prezenţa în penultimul act asigurată după ce au câştigat primele două meciuri în grupă, Mergea şi Bopanna au început prea relaxaţi partida. Ei au pierdut şapte puncte la rând în startul meciului, primele patru pe serviciul lui Bopanna. Break-ul reuşit le-a fost suficient italienilor pentru câştigarea primului set, cu 6-4, după 30 de minute de joc.

În continuare, Mergea şi Bopanna au speculat veriga slabă din jocul adversarilor, serviciul lui Fognini, şi au obţinut două break-uri, punând capăt setului secund în 20 de minute, cu 6-1. Mai atenţi şi mai precişi în super tie-break, italienii s-au impus cu 10-5, după 61 de minute de la începutul jocului. Aceasta este prima victorie a echipei Bolelli şi Fognini la Turneul Campionilor din acest an, dar ei părăsesc competiţia.

În ultima partidă a Grupei A, americanii Bob şi Mike Bryan vor întâlni, tot miercuri, de la ora 20.00, echipa Jamie Murray/John Peers (Marea Britanie/Australia, nr. 4), într-un meci pentru stabilirea celei de-a doua echipe calificate în semifinale.

Până în prezent, Mergea şi Bopanna şi-au asigurat 400 de puncte ATP şi un premiu total de 146.000 de dolari şi vor juca, sâmbătă, în semifinalele turneului găzduit de O2 Arena din Londra.

Florin Mergea participă în premieră al Turneul Campionilor. Bopanna este pentru a treia oară la finala sezonului, iar în 2012 a pierdut în ultimul act, când era în echipă cu compatriotul său Mahesh Bhupathi.

Vineri, se vor încheia şi partidele din Grupa B: Horia Tecău/Jean Julien Rojer (România/Olanda, nr. 2) – Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut (Franţa, nr. 6), de la 19.45, şi Ivan Dodig/Marcelo Melo (Croaţia/Brazilia, nr. 3) – Marcin Matkowski/Nenad Zimonjici (Polonia/Serbia, nr. 7), de la ora 14.00.

În funcţie de aceste rezultate, va fi cunoscut clasamentul acestei grupe. Cu două victorii obţinute din două meciuri, Tecău şi Rojer sunt siguri de calificarea în semifinale, însă nu şi de locul pe care îl vor ocupa, 1 sau 2.

În penultimul act, vor evolua locul 1 din Grupa A cu locul 2 din Grupa B şi locul 1 din Grupa B cu locul 2 din Grupa A.

Cele mai citite

Patru migranți au murit și alți 15 au fost salvați din Canalul Mânecii

Patru migranți și-au pierdut viața într-o tentativă de traversare a Canalului Mânecii către Marea Britanie, a anunțat miercuri paza de coastă franceză, citată de...

Juventus – Parma 2-2! Dennis Man contribuie decisiv la un punct important pentru „cruciați”

Formația lui Dennis Man și Valentin Mihăilă obține un punct valoros pe terenul lui Juventus, scor 2-2, în etapa a 10-a din Serie A. Juventus...

Patru migranți au murit și alți 15 au fost salvați din Canalul Mânecii

Patru migranți și-au pierdut viața într-o tentativă de traversare a Canalului Mânecii către Marea Britanie, a anunțat miercuri paza de coastă franceză, citată de...
Ultima oră
Pe aceeași temă