Castelele, cetatea Ineului, biserica şi troiţele de la Almaş, dar mai ales staţiunea Moneasa atrag sute de turişti în fiecare an.
Ţara Zărandului a început să fie vizitată de tot mai mulţi turişti. Aceştia îmbină istoria cu distracţia şi pleacă de fiecare dată cu gândul de a reveni cât mai repede într-una dintre cele mai apreciate zone turistice din România. Printre cele mai căutate destinaţii de către turişti sunt castelele, cu legendele lor legate de prinţi şi prinţese. Două dintre ele, cele de la Ineu şi Mocrea au aceeaşi legendă: au fost pierdute la cărţi. Chiar la intrarea în Ţara Zărandului, la Mocrea se află Castelul Solymosy, care a fost ridicat în anul 1834 de către baronul Aczel Alexandru şi a fost amplasat în mijlocul unui parc cu specii rare de arbori.
Monument de arhitectură neoclasică, castelul are pivniţe mari, săpate direct în stâncă. Baronul a avut vii pe dealul de la Mocrea, iar vinul era depozitat în pivniţele uriaşe. Legenda spune că la castel au avut loc numeroase petreceri cu invitaţi de seamă. Dar, Petru Aczel, un membru marcant al familiei, a pierdut în 1879 castelul la cărţi în favoarea baronului Solymosy. Acesta l-a renovat şi l-a deţinut până după Al Doilea Război Mondial, când a fost naţionalizat. La câţiva kilometri depărtare se află castelul Karageorgevici de la Bocsig. A fost construit în jurul anului 1860 de către fostul rege al Serbiei, Alexandru, care a ajuns în emigraţie pe aceste meleaguri. Principesa Persida, soţia regelui Serbiei, cea care a cumpărat domeniul în anul 1864 a murit şi a fost înmormântată în cimitirul din Ineu. Fostul prinţ Arsa, cel mai mare dintre fiii lui Karageorgevici, a pierdut întreg domeniul, de asemenea, la cărţi.
Mihai Viteazul, în Cetatea Ineului
Pe lângă castele, o altă atracţie deosebită este Cetatea Ineului. Deşi are nevoie de lucrări serioase de reabilitare, turiştii vin la Ineu pentru a vedea locul unde a poposit Mihai Viteazul. Prima atestare documentară a cetăţii Ineului, ridicată în centrul unui cnezat românesc, arată că a fost construită în anul 1295. Aproape un secol mai târziu, familia Losonczi a primit moşia Ineu şi a început construcţia unei noi cetăţi. În 1472 este prima atestare documentară a unui castelan la Ineu, dar în 1554 cetatea a devenit centru de sangeac otoman. În 1595, armatele ardelene au căutat să recucerească Câmpia Aradului, iar în 22 octombrie 1595 garnizoana otomană de la Ineu a fost silită să capituleze. Cetatea a ajuns în stăpânirea lui Mihai Viteazul, care a trecut prin această cetate în drum spre Praga pentru a duce tratative cu împăratul Rudolf, care s-a aliat cu nobilimea transilvană împotriva domnitorului. Conform legendei, Mihai Viteazul ar fi poposit în Cetate şi s-ar fi odihnit sub un copac uriaş. Cetatea are nevoie însă de restaurare, deoarece ultimele lucrări la Cetate au fost efectuate în anii 1975-1976.
Tratamente şi distracţie la Moneasa
La 100 de kilometri de Arad, la poalele Muntelui Codru Moma, se află staţiunea Moneasa, considerată „Perla Apusenilor”. Aceasta a fost renumită pe vremuri prin băile sale termale şi aerul puternic ionizat. Deşi efectul apelor tămăduitoare de la Moneasa dăinuieşte de pe vremea romanilor, staţiunea propriu-zisă are peste un veac de existenţă. La 13 mai 1886, Ministerul de Interne Imperial de la Viena a atribuit pentru Moneasa denumirea de staţiune balneară.
Situată pe un afluent al Crişului Alb, la o altitudine de 280-290 metri, Moneasa prezintă factori naturali de cură care o fac potrivită pentru tratarea unor afecţiuni diverse, un loc ideal pentru recuperare psihologică, odihnă şi pentru tratamentul unor afecţiuni reumatologice, stări de astenie fizică şi psihică, nevroză astenică, hipertensiune arterială în primele faze sau afecţiuni ale sistemului nervos. După 1990 staţiunea a ajuns o ruină, dar au venit mai mulţi oameni de afaceri, au investit şi au readus-o pe harta turistică a zonei. La Moneasa vin în fiecare an turişti din întreaga Europă pentru a beneficia de tratamente şi cure de relaxare. Seara, distracţiile se ţin lanţ în discotecile şi restaurantele din Staţiune. Cei cărora le place drumeţia, pot urca pe vârful Izoi sau merge la Peştera Liliecilor.
La câţiva kilometri de Moneasa se află Cetatea Dezna şi un han pescăresc, ale cărui preparate sunt vestite în întreaga zonă. Turiştii vizitează şi cariera de marmură. Mulţi dintre ei constată cu amărăciune că tocmai ceea ce ar putea aduce bani frumoşi României zace în paragină pentru că aceia care ar trebui să exploateze aceste locuri nu mai au nici un interes. Localnicii îşi amintesc cu multă plăcere de perioada în care cariera de marmură funcţiona din plin şi asigura 100 de locuri de muncă. Ei spun că marmura lor este „valută” şi că, dacă ar fi exploatată corespunzător, nivelul de trai din zonă ar creşte simţitor.
Napoleon, „înmormântat” cu marmură
La Moneasa se extrage marmură roşie şi neagră cu caracteristici recunoscute. Marmură roşie, dar de o calitate mai slabă există doar la Verona. Cu cea de la Moneasa s-au placat în perioada Imperiului Austro-Ungar peste 150 de clădiri istorice din Budapesta şi Viena. Chiar şi mormântul lui Napoleon se pare, conform unor surse, că ar fi placat cu marmură adusă din aceste locuri. Lui Nicolae Ceauşescu i-a plăcut marmura de Moneasa, care a fost folosită la construcţia actualului Palat al Parlamentului, dar şi al Guvernului, unde sala de marmură a fost placată cu această marmură.
