Extremismul politic se extinde in Europa de est, iar Turcia, Ucraina, Bulgaria si Ungaria sunt tarile in care el este proportional cel mai raspandit. In vreme ce extremismul creste in est, el scade simtitor in vestul Europei. Acestea sunt concluziile unui studiu realizat de expertii in sondaje ai institutului Political Capital din Budapesta.
In Indexul Extremismului de Dreapta (DEREX), in care sunt analizate date culese in 32 de tari, institutul constata ca extremismul avanseaza cel mai rapid in Ungaria, unde numarul persoanelor care potential ar putea adera la o ideologie de extrema dreapta s-a dublat, urcand de la 10% in 2003 la 21% in 2009. Conform grilei stabilite de institut, tara cu cel mai mare numar de extremisti potentiali este Turcia, cu peste 28%, urmata de Ucraina, Bulgaria si Ungaria. Romania, cu 14,1% extremisti potentiali din totalul populatiei, se situeaza pe locul 7, imediat dupa Grecia, dar inaintea Rusiei. In schimb, tarile scandinave se situeaza cu toatele sub bara de 1%.
Una din concluziile studiului este aceea ca principala diferenta intre estul si vestul Europei in chestiunea aderarii la extremismul de dreapta este aceea ca in est aceasta ideologie se combina cu o suspiciune generalizata fata de structurile statului. In Ungaria, proportia celor nemultumiti sau porniti impotriva statului a crescut de aproape patru ori ultimii sapte ani, de la 12% la 46%. DEREX analizeaza cazul particular al rapiditatii cu care extremismul politic maghiar s-a dublat in spatiul a sapte ani, in vreme ce in Polonia el a scazut in aceeasi perioada, cu toate ca la inceputul anilor 2000 cifrele erau identice. Un rol important l-au jucat in Ungaria coruptia clasei politice, dar si inmultirea prejudiciilor impotriva strainilor. In perioada analizata, numarul ungurilor care nutresc antipatie fata de straini a crescut de la 37% la 55%.
Alte tari est europene in care ideile extremiste se raspandesc in mod alarmant in societate sunt, conform studiului, Ucraina si Bulgaria. Cazul Bulgariei este interesant in masura in care un politician populist si nationalist precum actualul premier Boiko Borisov reuseste sa intruneasca sprijinul unei majoritati a populatiei printr-un program care, daca ar fi aplicat riguros "ar face Bulgaria sa semene mai mult cu un stat politienesc decat cu o democratie".
DEREX atrage atentia si asupra primejdiei pe care o reprezinta radicalizarea minoritatilor. In Bulgaria, 20% din populatie sunt etnici turci, iar dintre acestia studiul estimeaza ca circa 16% sunt extremisti potentiali. Un calcul simplu arata astfel ca 4% din populatia totala a Bulgariei e compusa din extremisti musulmani potentiali.