Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a fost ales duminică preşedinte al Republicii Turcia încă din primul tur al unui scrutin cu rezultat aşteptat şi fără surprize, devenind primul preşedinte ales prin vot direct cu aproape 52% din voturi. Erdogan a fost marele favorit, pe fondul unei opoziţii slabe şi fragmentate şi victoria sa îi prelungeşte cu cinci ani domnia autoritară în fruntea ţării.
Premierul Erdogan, omul forte de la Ankara, nu a avut practic nici un obstacol pentru a deveni şi mai puternic. El a declarat deja că intenţionează să aibă „o preşedinţie activă”, în timp ce Constituţia turcă prevede un regim parlamentar unde preşedintele Republicii nu deţine decât puteri simbolice. Media şi analişti politici arată că Erdogan intenţionează modificarea Constituţiei pentru a trece la un sistem prezidenţial şi astfel va putea continua să conducă ţara cu mână de fier, cum a făcut-o în ultimii ani, după ce a pus capăt tutelei militarilor. „Erdogan va instaura un regim bazat pe un singur om, ceea ce trece pe lângă o dictatură. Executivul este el, Legislativul este partidul său, justiţia se află sub tutela sa, judecătorii şi procurorii care deschid anchete nedorite sunt imediat demişi. În ce priveşte cea de a patra putere, media, cu câteva excepţii, se află sub controlul său”, scrie politologul Baskin Oran. Pentru a schimba Constituţia, Erdogan trebuie să aştepte legislativele din 2015, pentru că majoritatea sa în Parlament nu îi permite în prezent să o facă, dar analiştii estimează că nu este sigur că partidul său, AKP, lipsit de liderul lui carismatic, ar putea obţine în 2015 numărul necesar de locuri. Dar nu există prea multă lume care s-ar opune acestui destin „hiperprezidenţial”. Armata a depus armele de multă vreme, sistemul judiciar a fost afectat după dezvăluirile privind corupţia în anturajul premierului, în decembrie trecut. Anchetele au fost sufocate şi Erdogan a eliminat orice disidenţă în sânul partidului său şi în alegerile prezidenţiale adversarii săi au făcut mai mult figuraţie. Iar Erdogan nu a lăsat nici un dubiu asupra stilului care îi va influenţa preşedinţia – un amestec de paternalism conservator şi populism autoritar, care reprezintă „marca” sa.
