18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialTrump și Pence au vorbit, după alegeri, cu 29 de lideri străini

Trump și Pence au vorbit, după alegeri, cu 29 de lideri străini

Președintele ales al SUA, Donald Trump, și vicepreședintele ales, Mike Pence, au vorbit cu 29 de lideri străini după victoria în alegerile din 8 noiembrie, a precizat echipa de tranziție a lui Trump, într-o declarație difuzată miercuri, după apariția în presă a unor informații ce semnalau dificultăți ale conducătorilor unor țări de a intra în contact cu acesta, informează EFE, preluată de Agerpres.

Potrivit unui comunicat, Trump și Pence au dialogat, între alții, cu președinții Rusiei, Chinei, Turciei, Coreii de Sud, Franței și Egiptului.

De asemenea, cu prim-miniștrii din India, Canada, Australia, Israel, Noua Zeelandă sau Japonia, Shinzo Abe, care este așteptat în următoarele ore în SUA și care, potrivit unor surse diplomatice, are prevăzută în cadrul vizitei o întâlnire în persoană cu Donald Trump.

Trump și Pence au vorbit totodată, în ultimele zile, cu diferiți conducători europeni precum premierul britanic, cancelarul german, prim-ministrul italian, cel danez sau cel irlandez.

Lista difuzată de echipa lui Trump include și conversații cu regii Arabiei Saudite și Iordaniei și cu liderii Qatar-ului și Emiratelor Arabe Unite.

Președinții din Mexic, Columbia și Argentina sunt unicii conducători latino-americani care apar în listă, în care nu se specifică dacă conversațiile au fost cu Trump sau cu vicepreședintele său.

Miercuri, ca răspuns la informațiile de presă care vorbeau de probleme de organizare în echipa președintelui ales, chiar Trump a scris pe Twitter că de la alegerea sa a vorbit cu "mulți lideri străini".

"Rusia, Regatul Unit, China, Arabia Saudită, Japonia, Australia, Noua Zeelandă și mulți alții. Mereu sunt disponibil pentru ei", a semnalat Trump, în mesajul în care a criticat în mod direct ziarul The New York Times.

Cele mai citite

FOTO. Fanii sunt șocați după ce au văzut în ce formă se află Niklas Sule, cu doar câteva săptămâni înainte de finala Ligii Campionilor

Borussia Dortmund va înfrunta luna viitoare pe Real Madrid în finala Ligii Campionilor, chiar pe 1 iunie, de la ora 22:00. Cu toate acestea,...

FOTO. Fanii sunt șocați după ce au văzut în ce formă se află Niklas Sule, cu doar câteva săptămâni înainte de finala Ligii Campionilor

Borussia Dortmund va înfrunta luna viitoare pe Real Madrid în finala Ligii Campionilor, chiar pe 1 iunie, de la ora 22:00. Cu toate acestea,...

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....
Ultima oră
Pe aceeași temă