20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialTricolorii au rămas mici

Tricolorii au rămas mici

Reprezentativa de fotbal U21 a României nu a mai jucat din 1998 la un turneu final continental.

Naţionala de tineret a României a remizat, 0-0, în partida decisivă disputată ieri pe teren propriu, la Botoşani, contra echipei similare a Angliei, întâlnirea retur din barajul pentru Campionatele Europene de fotbal U 21 din 2011. În urma acestui rezultat, tricolorii mici au ratat calificarea la importanta competiţie continentală, unde România nu a mai participat din 1998. În faţa unor tribune pline până la refuz de suporteri care şi-au încurajat frenetic favoriţii, naţio­nala noastră mică a început în forţă partida, trecându-şi în cont prima acţiune periculoasă la poarta adversă încă din minutul 2. Sburlea a încercat să surprindă defensiva engleză şi a şutat puternic de la 20 de metri, lateral stânga, dar mingea a fost respinsă în corner de portar. După doar trei minute, acelaşi Sburlea i-a pasat lui Alexe în interiorul careului, dar şutul acestuia din urmă a fost peste poartă.

Tricolorii lui Emil Săndoi au mai încetinit puţin motoarele după aproximativ o jumătate de oră, dar englezii n-au reuşit să ameniţe periculos poarta lui Silviu Lung jr. Una dintre cele mai mari ocazii ale partidei de la Botoşani, plecată de la Torje, s-a consumat în minutul  38. Căpitanul tricolorilor mici a şutat de la distanţă, Fielding nu a reuşit să reţină şi a respins în faţă, mingea a ajuns la Bicfalvi, care a întors excelent pentru Alexe, dar dinamovistul, prins pe picior greşit, a şutat, din 11 metri, mult peste poartă. În minutul 44, Torje a atacat puternic poarta englezilor, Papp a încercat să reia cu capul şi l-a încurcat pe Fielding, care însă a respins în corner, ce-i drept cu mare dificultate. Prima repriză s-a încheiat după două minute de prelungiri, fără ca vreuna dintre echipe să înscrie, deşi românii au avut o mulţime de ocazii. Partea a doua a întâlnirii a început din nou în nota de dominare a gazdelor. Imediat după fluierul de start al reprizei secunde, Sburlea a încercat din nou să ia prin surprindere apărarea englezilor, dar, din păcate, mingea trimisă de el de la aproximativ 20 de metri a trecut puţin pe lângă poartă (’46). Tot Sburlea, care s-a dovedit unul dintre cei mai valoroşi oameni de pe teren, şi-a mai creat câteva situaţii de gol, dar şuturile sale au fost respinse de portarul englezilor.

În ciuda eforturilor elevilor lui Emil Săndoi partida s-a încheiat cu un scor alb 0-0. Astfel, deşi nu au avut nici o ocazie periculoasă la poarta lui Silviu Lung jr., englezii au fost cei care au obţinut  biletele pentru Campionatele Europene de anul viitor din Danemarca, pentru că pe teren  propriu aceştia au învins ci 2-1. „Nu pot decât să-i  felicit pe componenţii naţionalei. Au depus un efort extraordinar, au avut mai multe ocazii decât englezii, dar mingea n-a vut să intre în poartă. N-a fost să fie. Sunt însă trist pentru că această generaţie merita calificarea la Europene.  Sunt jucători valoroşi şi, cu siguranţă, pe câţiva dintre ei îi vom vedea în curând şi la naţionala mare”, a spus după meci Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

Emil Săndoi, la al treilea eşec

Selecţionerul tricolorilor mici s-a declarat, la rândul său, extrem de dezamăgit şi frustrat. „Rezultatul este dureros şi nedrept. Se dovedeşte că a contat mai mult golul primit în Anglia dintr-un fault clar la Găman. La 1-1 acolo şi 0-0 aici, am fi fost calificaţi. Au mai fost şi accidentările de dinainte de meci (n.r. – absenţi L. Ganea, M. Costea, Măţel, Chipciu, Răduţ), care ne-au lăsat descoperiţi pe posturi cheie. Pe final de joc am căzut fizic, şi ne-am pierdut din luciditate, iar ocaziile au în­târziat să apară, dar este oare­cum firesc, pentru că nu este uşor să joci la patru zile într-un asemenea ritm”, a spus Emil Săndoi. Selecţionerul a bifat a treia ratare a calificării „tine­retului” la Campioantele Europene şi se pune problema dacă va mai rămâne pe banca naţionalei U 21. „Voi avea o discuţie cu oficialii federaţiei şi vom vedea. În aceste momente sunt bulversat şi îmi pare rău pentru această ratare”, a spus Săndoi.

Cele mai citite

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă