16.3 C
București
vineri, 31 mai 2024
AcasăSpecialTribunalului Prahova a restituit dosarul Lukoil către Parchetul Curții de Apel Ploiești

Tribunalului Prahova a restituit dosarul Lukoil către Parchetul Curții de Apel Ploiești

Dosarul Lukoil a fost restituit, marţi, către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploiești, potrivit deciziei Tribunalului Prahova, informează Agerpres.

În decembrie, magistrații au constatat neregularitatea rechizitoriului, arătând, printre altele, că unele acte materiale au fost dublate sau chiar triplate. 

Prejudiciul, în acest dosar, este de 1,8 miliarde euro

“În baza art. 346 alin. 3 lit. c teza a II-a C.p.p., dispune restituirea către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a cauzei având ca obiect acțiunea penală pusă în mișcare în dosarul nr. 254/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cauză în care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: Bogdanov Andrey Iurevici (…), Rață Andrei (…); Duțu Dorel (…); Voinstev Alexey (…); Kuzina Olga (…); Dănulescu Dan (…); SC Petrotel Lukoil SA (…) și Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda (…)”, se arată în decizia magistraților de la Tribunalul Prahova, publicată pe portalul instanțelor de judecată.

Decizia poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.

În luna decembrie a anului trecut, Tribunalul Prahova a constatat neregularitatea rechizitoriului prin care dosarul Lukoil a fost trimis în judecată, magistrații arătând că unele acte materiale au fost dublate sau chiar triplate, dar și că procurorii nu au indicat activitatea infracțională concretă a inculpaților.

Citeşte şi: Decizie: Directorul Petrotel Lukoil poate circula pe întregul teritoriu românesc

Astfel, la capitolul “în fapt”, neregularitatea rechizitoriului constă în neindicarea activității infracționale concrete a inculpaților, modul în care au contribuit la rezultatul socialmente negativ enunțat de procuror, prin raportare la atribuțiunile de serviciu, nedescrierea concretă a actelor materiale și lipsa analizei procesului decizional în cadrul societății pentru a demonstra caracterul esențial al acțiunilor inculpaților în luarea deciziilor.

“În cazul inculpatei persoană juridică Lukoil Europe Holdings BV Olanda, neindicarea unei anumite persoane fizice care să fi acționat în numele său; neindicarea societăților comerciale favorizate de acțiunile inculpaților și a interesului direct sau indirect al celor doi autori (Bogdanov Andrey și Rață Andrei) în cadrul societăților favorizate”, se arată în decizia postată la acel moment pe portalul instanțelor.

Citeşte şi: Instanţa a scăzut, cu 800 de milioane de euro, sechestrul asigurător dispus pe conturile Lukoil

La capitolul “în drept”, neregularitatea vizează neconcordanțe în prezentarea actelor materiale ale infracțiunilor, în sensul că actele materiale prezentate au fost dublate sau chiar triplate, dar și nelămurirea laturii civile prin nedescrierea modului de calcul al prejudiciului pentru fiecare inculpat și pentru fiecare an în parte și nelămurirea categoriilor de persoane vătămate în cauză.

Magistrații arătau că, dacă s-ar considera că și acționarii SC Petrotel Lukoil SA sunt persoane vătămate, atunci toate aceste persoane trebuie identificate și indicate.

Dosarul Lukoil a fost trimis în judecată de procurorii PCA Ploiești la data de 3 august 2015, în acesta fiind deferite justiției SC Petrotel Lukoil Ploiești, acuzată de spălare de bani, SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acuzată de complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății și complicitate la spălare de bani, dar și șase persoane fizice, respectiv directorul general al Petrotel Lukoil Ploiești, Andrey Bogdanov, directori generali adjuncți din cadrul societății de la Ploiești—Alexey Voinstev, Olga Kuzina, Dan Dănulescu, un membru al Consiliului de Administrație al Petrotel Lukoil, Andrei Rață, și contabilul șef Dorel Duțu.

Citeşte şi: Tribunalul Prahova: Petrotel Lukoil nu poate intra în insolvență

Potrivit procurorilor, prejudiciul cauzat prin săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor reținute în sarcina lor este în cuantum de 7.597.094.338,10 lei, echivalent a 1.766.766.125,10 euro.

Cele mai citite

Se redeschide circulația pe Transalpina. Anunțul directorului general al CNAIR

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat că circulația rutieră pe Transalpina se va redeschide începând...

Se redeschide circulația pe Transalpina. Anunțul directorului general al CNAIR

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat că circulația rutieră pe Transalpina se va redeschide începând...
Ultima oră
Pe aceeași temă