14.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialTorţionarul Ion Ficior, pus sub acuzare pentru genocid

Torţionarul Ion Ficior, pus sub acuzare pentru genocid

Torţionarul Ion Ficior a fost pus sub acuzare pentru genocid, joi, în dosarul privind moartea unor deţinuţi la Colonia de muncă Periprava, anunţă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), într-un comunicat.

Citeşte şi: Mărturia unuia dintre cei mai duri comandanţi de lagăr comunist: „Nu regret nimic“

Ficior este acuzat că, în calitate de comandat al Coloniei de muncă de la Periprava, “a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici”, în dosarul deschis de PICCJ, în urma denunţului formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Fostul comandant de la Periprava s-a prezentat la Parchet, însă nu a făcut nici o declaraţie.

“Din probele administrate în cauză, până la acest moment, a reieşit faptul că regimul de detenţie aplicat de către Ficior Ioan, în perioada în care a deţinut funcţii de conducere în cadrul Coloniei Periprava, a fost unul menit să ducă la lichidarea fizică a deţinuţilor politici prin metode directe şi indirecte, precum:

a. condiţii de detenţie mizerabile şi inumane, rele tratamente;

b. lipsa hranei adecvate;

c. frigul extrem din barăci şi aglomerare excesivă;

d. lipsa apei potabile care era înlocuită cu apă murdară scoasă direct din Dunăre;

e. lipsa medicamentelor şi a asistenţei medicale sau refuzul de a acorda asistenţă medicală adecvată;

f. aplicarea de pedepse aspre pentru abateri minore de la regulament;

Citeşte şi: Cine este al doilea torţionar pentru care IICCMER cere urmărirea penală pentru genocid

g. condiţiile de muncă foarte grele la care erau supuşi toţi deţinuţii, indiferent dacă erau inapţi sau bolnavi. Deţinuţii nu erau echipaţi corespunzător pentru muncile efectuate deşi erau obligaţi să suporte condiţii meteorologice extreme;

h. obligarea deţinuţilor de a depăşi norma de muncă cu orice preţ şi pedepsele crunte primite pentru nesupunere;

i. printre pedepsele aplicate se numără: izolarea (carcera) unde deţinuţii primeau apă caldă cu ocazia condamnării de către cei care săvârşeau abateri de la regulament, alergarea deţinuţilor cu calul şi bătăi crunte primite cu ciomagul.

Din cauza condiţiilor inumane din această colonie (foame, frig, bătăi zilnice, lipsa condiţiilor elementare de trai, neasigurarea condiţiilor medicale necesare deţinuţilor bolnavi), şi a normelor de lucru, imposibil de realizat chiar şi pentru muncitorii de profesie, numărul deceselor de aici era foarte mare”, se arată în comunicatul PICCJ.

Conform certificatelor oficiale de deces sau documentelor care atestă decesul deţinuţilor, în intervalul 01.08.1958-1.11.1963, în care la cârma coloniei s-a aflat col. (r) Ioan Ficior, la Periprava au decedat 103 deţinuţi, toţi făcând parte din colectivitatea contrarevoluţionarilor, anul cu cele mai multe decese fiind 1960 (53 de decese), iar pe grupe de vârstă cele mai multe decese (în număr de 54) au fost înregistrate pentru grupa 50-59 de ani.

PICCJ a înregistrat, în 19 septembrie, denunţul pentru genocid formulat de IICCMER împotriva colonelului (r) Ion Ficior.

IICCMER a arătat în denunţ că Ion Ficior, în virtutea funcţiilor de comandant şi locţiitor de comandant deţinute în perioada 1958-1963, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva categoriei deţinuţilor politici aflaţi la Periprava.

Citeşte şi: IICCMER: Diagnosticul arheologic confirmă existenţa unei gropi comune cu rămăşiţe umane la Periprava

IICCMER a solicitat, în 18 septembrie, Parchetului ICCJ începerea urmăririi penale a lui Ion Ficior pentru genocid, acesta fiind al doilea caz de torţionar prezentat, după Alexandru Vişinescu.

Preşedintele IICCMER, Andrei Muraru, preciza că au fost strânse documente care arată că în perioada în care la conducerea Coloniei de muncă Periprava a fost Ion Ficior au murit 103 deţinuţi, toţi condamnaţi pentru delicte politice, probele fiind transmise Parchetului.

IICMER a identificat peste 50 de supravieţuitori ai Coloniei de muncă de la Periprava, fiind luate mărturii de la 21 foşti deţinuţi politici.

Cele mai citite

Ciolacu anunță că se modifică plafonul de la care se impozitează pensiile

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, luni, că de la 1 septembrie, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste...

“Am venit, am semnat şi acum trecem la treabă cu toţii”. FCU Craiova are un nou antrenor

FCU Craiova are un nou antrenor. Formația din liga a doua a semnat cu Marius Croitoru pe o perioadă de doi ani. "Am venit, am...

STB, despre un accident produs astăzi, în care a fost implicat un tramvai

Un autoturism a virat, fără să se asigure, pe Șoseaua Ștefan cel Mare/Calea Floreasca din Capitală, sens Banu Manta, în fața unui tramvai din...
Ultima oră
Pe aceeași temă