5 C
București
luni, 11 noiembrie 2024
AcasăSpecialTokes consideră că, dacă nu se unesc, maghiarii nu vor reuşi să...

Tokes consideră că, dacă nu se unesc, maghiarii nu vor reuşi să îşi dobândească autonomia

Preşedintele CNMT, Tokes Laszlo, consideră că, după recensământul de anul trecut, „este clar” că maghiarii, „dacă nu se unesc, nu vor reuşi să dobândească drepturile de bază”, respectiv „autonomia, care se cuvine să fie acordată”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele CNMT, Tokes Laszlo, a declarat, marţi, la Sfântu Gheorghe, că se află în Covasna într-o misiune politică, un fel de pre-campanie în ajunul primului Congres al Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), ca un fel de „patron” al partidului.

Tokes a explicat că secuimea este o regiune de mare importanţă pentru toată politica maghiară din România, un fel de bază a politicii maghiare.

Preşedintele CNMT a afirmat că el consideră de o importanţă majoră a se întâlni cu actorii „de calitate şi principali” ai vieţii politice din secuime, precum şi cu localnici, pentru a le cunoaşte direct opţiunile şi atmosfera din zonă.

„Mai ales înainte de Congres, ar trebui să decidem just şi să fim conştienţi de situaţia în care facem această politică. (….) Totodată, mă gândesc şi la posibilii parteneri ai noştri pe plan local şi judeţean, atât din sfera civică, cât şi celelalte partide, UDMR şi PCM. Este un categoricus imperativus pentru noi (organizaţiile maghiare – n.r.) să tragem căruţa în aceeaşi direcţie şi, mai ales după recensământul care a avut loc anul trecut, este clar pentru noi că ungurii, dacă nu se unesc, nu vor reuşi să dobândească drepturile de bază, care se cuvin unei comunităţi minoritare, respectiv autonomia, care ni se cuvine să fie acordată”, a afirmat Tokes Laszlo.

Potrivit acestuia, autonomia în sine merită ca organizaţiile maghiare să îşi unească forţele.

„Principialmente, tot politicul maghiar este de acord cu autonomia de la cele trei niveluri a maghiarilor din Transilvania. Totodată, suntem cu toţii de acord că secuimea merită autodeterminarea şi autoguvernarea tip autonomie. Deci, ne străduim să ajungem la o înţelegere atât cu UDMR local şi regional, cât şi cu cei din PCM”, a conchis Tokes.

Cele mai citite

Studiu: NATO păstrează superioritatea militară față de Rusia, în ciuda eforturilor de reînarmare ale Moscovei

NATO își menține avantajul militar în fața Rusiei, chiar dacă Rusia a intensificat eforturile de reînarmare sub conducerea președintelui Vladimir Putin, arată un studiu...

Scandal în Spania după golul anulat al lui Lewandowski în înfrângerea Barcelonei! Catalanii, fără șut pe poartă pentru prima dată în zece ani

Barcelona a suferit o înfrângere surprinzătoare cu scorul de 0-1 în fața celor de la Real Sociedad, într-un meci marcat de controverse legate de...

Inundațiile devastatoare din Valencia ar putea genera pierderi de asigurare de peste 3,5 miliarde de euro

Inundațiile de la finalul lunii trecute, care au afectat puternic regiunea Valencia din Spania, ar putea genera pierderi totale de asigurare de peste 3,5...
Ultima oră
Pe aceeași temă