21.5 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialTobă: Poliţiştii cu probleme financiare vor fi sprijiniţi. Şapte poliţişti s-au sinucis...

Tobă: Poliţiştii cu probleme financiare vor fi sprijiniţi. Şapte poliţişti s-au sinucis anul trecut

Şeful IGPR, Petre Tobă, a declarat, luni, că şapte poliţişti s-au sinucis anul trecut, unii dintre ei, din cauza problemelor financiare, iar pentru prevenirea eventualelor alte tragedii vor fi sprijiniţi cei cu dificultăţi de aceeaşi natură, potrivit Mediafax.

“Avem peste 30 de poliţişti care nu-şi pot plăti ratele. O să găsim soluţii pentru ca angajaţii Poliţiei Române cu probleme financiare să lucreze, dacă doresc, la structuri care implică un grad de risc ridicat şi care oferă salarii mai mari. Anul trecut s-au sinucis şapte poliţişti. Dacă situaţia lor ar fi fost cunoscută din timp, poate că unii dintre aceştia ar fi fost salvaţi”, a declarat şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

În acelaşi timp, ministrul Administraţiei şi Internelor, Radu Stroe, a subliniat faptul că va trebui să existe o evaluare psihologică a tuturor angajaţilor Ministerului de Interne.

În acest sens, a spus ministrul, se vor face demersuri pentru angajarea unor psihologi, în condiţiile în care numărul acestora, la nivelul ministerului, este momentan mult prea mic.

Cele mai citite

Stoltenberg cere țărilor NATO un sprijin mai puternic pentru Ucraina. Iohannis încă n-a convocat CSAT, pe tema sistemului Patriot

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, solicită țărilor aliate ca, la următorul Summit, cel din iulie 2024, să aprobe un sprijin mai puternic pentru...

RL a pus din nou ALPAB la tuns iarba

Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), instituție subordonată Primăriei Capitalei, susține că a demarat lucrări de cosire a ierbii din zona Piața Unirii,...

Primar din Buzău și mai mulți funcționari, cercetați penal pentru fals în înscrisuri oficiale

Vasile Săcuiu, primarul PSD al comunei Scorțoasa din județul Buzău, este în centrul unei anchete penale alături de mai multe persoane din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă