16.3 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialTitularii care vor înfrunta Grecia. Lipseşte un superjucător

Titularii care vor înfrunta Grecia. Lipseşte un superjucător

Foarte puţine surprize la anunţarea lotului care se va deplasa la Atena pentru meciul tur contând pentru barajul de calificare la Mondialele din Brazilia. Meciul va avea loc vineri şi va începe la ora 21.45.

Aşa cum era de aşteptat Mutu nu a fost convocat, dar acest fapt nu a reprezentat o surpriză deoarece nici la Ajacio nu joacă. Astfel încât echipa probabilă va fi: Tătăruşanu – Măţel, Chiricheş, Goian, Raţ – Bourceanu, C. Lazăr – Torje, B. Stancu, Maxim – Marica. Cu unele mici amendamente. De speriat este convocarea lui Cociş, febleţea lui Piţurcă, dar care a jucat modest de câte ori a fost convocat. Un alt jucător pe placul lui nea Piţi este Bănel Nicoliţă, convocat şi el, dar care nu mai e fotbalistul de altă dată.

Din păcate, Piţurcă a mai oferit surprize de prost gust, iar titularizarea celor doi s-ar încadra în această categorie. Emoţii ar trebui să avem şi pentru titularizarea lui Maxim, jucător aflat în formă maximă la Stuttgart, dar care nu este pe placul selecţionerului, iar de aici poate veni surpriza: Cociş, titular în locul jucătorului care evolează în Bundesliga. Probleme ar putea apărea în centrul apărării după ce Vlad Chiricheş a fost schimbat la pauza meciului dintre Tottenham şi Newcastel jucat în prima Ligă engleză. Cu câteva minute înainte de fluierul arbitrului, fundaşul român a fost lovit de un adversar şi s-a ales cu nasul spart. Astfel, ar putea apărea ca titular Gardoş.

Programul naţionalei:

Luni, la ora 12.30, selecţionerul Victor Piţurcă, va susţine o conferinţă de presă la Mogoşoaia. Primul antrenament la care vor participa toţi tricolorii va avea loc seara, de la ora 18.00, şi va fi singurul deschis presei.
Marţi: unul sau doi dintre jucători vor dialoga cu presa, desigur tot la Mogoşoaia.
Miercuri: după antrenamentul închis, tricolorii vor pleca spre Atena, de pe aeroportul Henri Coandă, la bordul unei curse charter.
Joi: prevăzut antrenamentul oficial, pe stadionul „Giorgios Karaiskakis“.

Lotul României

Portari: Ciprian Tătăruşanu (Steaua), Bogdan Lobonţ (AS Roma), Silviu Lungjr. (Astra Giurgiu)
Fundaşi: Alexandru Măţel (Astra Giurgiu), Srgian Luchin (Dinamo), Valerică Găman (Astra Giurgiu), Dorin Goian (Asteras Tripolis), Florin Gardoş (Steaua Bucureşti), Vlad Chiricheş (Tottenham), Răzvan Raţ (West Ham United), Iasmin Latovlevici (Steaua)
Mijlocaşi: Gabriel Torje (Espanol), Bănel Nicoliţă (FC Nantes), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Alexandru Bourceanu (Steaua), Răzvan Cociş (Hoverla Ujgorod), Ovidiu Hoban (Petrolul), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Cristian Tănase (Steaua)
Atacanţi: Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Gheorghe Bucur (Kuban Krasnodar), Gheorghe Grozav (Terek Groznîi), Ciprian Marica (Getafe), Claudiu Keşeru (Bastia), Marius Niculae (Hoverla Ujgorod).

Cele mai citite

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă