15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialTentaculele „Reţelei Racz" se extind strategic. Oil Terminal, anexă a mafiei petrolului

Tentaculele „Reţelei Racz” se extind strategic. Oil Terminal, anexă a mafiei petrolului

Din materialele aflate pe site-ul societăţii Oil Terminal Constanţa rezultă că actuala conducere pregăteşte închirierea a două rezervoare către firma Oil Prod în viitoarea şedinţă AGA din 17 octombrie. Deşi în convocatorul AGA se menţionează închirierea prin licitaţie, directorul Oil Terminal, Sorin Ciutureanu, a propus aplicarea selecţiei de oferte, în condiţiile în care, potrivit unui document intern obţinut de „România liberă”, singurul ofertant este SC Oil Prod SRL, iar acest chiriaş poate bloca uşor accesul oricărui concurent pe terenul închiriat integral de la Oil Terminal.

„Cele două rezervoare sunt solicitate de către S.C. Oil Prod S.R.L. în vederea închirierii. Societatea Oil Prod S.R.L. mai are închiriate de la Oil Terminal rezervoare amplasate în S.P. Nord în baza contractului de închiriere nr. 17/24.01.2012″, se arată în anexa la referatul conducerii societăţii prin care se propune AGA închirie rezervoarelor.

Potrivit surselor RL, cele două rezervoare sunt singurele rămase neînchiriate către Oil Prod. Restul au fost închiriate de vechea conducere a societăţii, în frunte cu directorul Silviu Wagner, către Oil Prod sau Eco Petroleum, altă firmă cu probleme, dar şi cu strânse legături cu Oil Prod.

Un audit intern realizat la Oil Terminal a scos la iveală că managementul lui Wagner a fost un dezastru, din banii societăţii cumpărându-se bijuterii de aur sau genţi de lux, dar existând şi suspiciuni de fraudă de aproape 12 milioane de euro.

De altfel, împotriva lui Wagner şi a altor doi directori a fost promovată acţiunea în răspundere, toţi trei fiind daţi în judecată pentru recuperarea găurilor negre produse în bugetul societăţii. Potrivit site-ului Bursei de Valori Bucureşti, după aprobarea acţiunii în răspundere a fostului director Wagner acţiunile Oil Terminal au câştigat 40% în câteva zile.

Partenerul, anchetat pentru evaziune fiscală

La începutul lunii august, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa începea urmărirea penală faţă de SC Oil Prod, precum şi faţă de administratorul acesteia, cetăţeanul moldovean Alexandru Verşinin, pentru evaziune fiscală.

„Din primele cercetări a rezultat faptul că, la sfârşitul lunii iulie 2012, învinuitul Verşinin Alexandru a evidenţiat în documentele legale ale societăţii pe care o administra operaţiuni fictive aferente tranzacţiilor cu produse petroliere, utilizând un permis de încărcare a cantităţii de 25.000 tone combustibil tip M la o navă, document completat în fals, în numele unei alte societăţi din Constanţa. De asemenea, cu ocazia investigaţiilor, au fost identificate un număr de 11 rezervoare de combustibil încărcate cu cantitatea de circa 18.948 mc combustibil tip M, motorină, biodiesel şi păcură, în valoare totală de circa 75.792.000 lei, cantităţi care au fost indisponibilizate şi lăsate în custodia societăţii, până la stabilirea legalităţii provenienţei acestora. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare”, se arată într-un comunicat remis la vremea res-pectivă de Ministerul Public. De altfel, la acel moment, procurorii constănţeni au făcut percheziţii chiar la un depozit Oil Terminal Constanţa care era închiriat către Oil Prod.

În martie 2012, Oil Prod a fost preluată de la moldoveanul Alexandru Verşinin de SC ProdPrefact, societate care îl are ca principal acţionar pe Grigore Chealfă, personaj ce controlează şi EuroPetroleum.

Întâmplător sau nu, preluarea se face după ce Euro Petroleum a câştigat la Curtea de Apel Constanţa procesul cu Oil Terminal Constanţa, societatea de stat fiind obligată să-i vândă firmei lui Chealfă cele nouă rezervoare pe care le-a declarat disponibile. 

Aşadar, ultimele două rezervoare pe care actualul şef al Oil Terminal, Sorin Ciutureanu, se pregăteşte să le cedeze către Oil Prod au şanse să ajungă la acelaşi grup de interese care va putea urma aceeaşi reţetă, de a forţa ulterior în instanţă societatea de stat să i le cedeze total. Ciutureanu nu a putut fi contactat.  

Cele mai citite

România, debut de vis la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Sportivii noștri au cucerit 21 de medalii în prima zi

Lotul național al României a câștigat un număr record de 21 de medalii (11 de aur, 6 de argint și 4 de bronz) în...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă