De vineri până duminică sunteţi aşteptaţi la Muzeul Ţăranului Român să vă veseliţi în stil popular de ziua Profetului Ilie.
Vă vor întâmpina mai bine de 100 de meşteri populari şi producători tradiţionali, dar şi tineri artizani handmade şi anticari. Veţi regăsi reprezentată fiecare provincie geografică cu tradiţiile meşteşugăreşti dar şi culinare, cu port tradiţional şi mai ales oameni: ţesătoare, fierari, olari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, pielari, rudari, iconari, blănari, gospodine şi gospodari cu diverse bunătăţi: dulceţuri, siropuri şi cofeturi, miere şi produse apicole, cozonaci şi plăcinte, ierburi aromatice, brânzeturi şi produse din carne pregătite după reţete cu tradiţie, suc de mere, dar şi pălinci şi vinuri, turtă dulce, covrigi şi alte dulcegării.
Obiceiuri de Sânt-Ilie
Sânt-Ilie, cum este numită în popor, este ziua de celebrare a zeului solar la data de 20 iulie, considerată a fi mijlocul sezonului pastoral. Sânt-Ilie, ca şi Sân-George şi Sânedru, este o divinitate populară care a preluat numele şi data celebrării de la un sfânt creştin – Sfântul Prooroc Iile. În Panteonul românesc Sânt-Ilie este o divinitate a Soarelui şi a focului, identificată cu Helios din mitologia greacă şi cu Gebeleizis din mitologia geto-dacă.
Ca divinitate solară şi meteorologică, Sânt-Ilie provoacă tunete, trăznete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina. În perioada sa pământeană Ilie a săvârşit păcate, cel mai mare fiind uciderea părinţilor săi la îndemnul diavolului, păcate pe care le-a ispăşit în moduri diferite şi din această cauză Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut în rândul sfinţilor şi l-a urcat la cer într-o trăsură cu roţi de foc trasă de doi sau de patru cai albi înaripaţi. În cer, Sânt-Ilie cutreieră norii, fulgeră şi trăsneşte dracii cu biciul său de foc, pentru a-i pedepsi pentru răul pe care i l-au pricinuit. Şi, pentru că dracii înspăimântaţi se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streaşina caselor, în turlele bisericilor şi chiar în trupul unor animale, Sânt-Ilie trăsneşte năprasnic pentru a nu-i scăpa nici unul dintre ei. Ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, Sânt-Ilie este atestat prin numeroase tradiţii, mai ales în mediile păstoreşti.
În ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Dacă, în noaptea dinspre Sânt-Ilie, visau cânepă verde era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi iar dacă visau cânepă uscată se zicea că se vor mărita cu bărbaţi bătrâni.
În dimineaţa acestei zile se culegeau plante de leac, în special busuiocul, ce erau puse la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot acum se culegeau şi plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece. Femeile duceau în această zi busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice atunci când copiii lor făceau bube în gură.
Nu era voie să se consume mere până la 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei păstrat şi astăzi. În această zi, merele (fructele lui Sânt-Ilie) se duc la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă. De Sfântul Ilie, românii îşi aminteau şi de sufletele morţilor, în special de sufletele copiilor morţi. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se considera că morţii se veselesc. Sânt-Ilie marchează miezul verii pastorale, data când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.
În vechime, se obişnuia ca în această zi să se organizeze întâlniri ale comunităţilor săteşti de pe ambii versanţi ai Carpaţilor (numite nedei), se organizau târguri de Sânt-Ilie, iarmaroace şi bâlciuri, unele păstrate până în zilele noastre. În cadrul acestor manifestări, ce durau mai multe zile şi erau considerate a fi bune prilejuri de cunoaştere pentru tineri, atmosfera era însufleţită de muzica şi se făcea comerţ cu produse pastorale, instrumentar casnic, unelte şi produse agricole.
