19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialTârg de Florii

Târg de Florii

Printre bunele obiceiuri de primăvară ale Muzeului Țăranului se numără și Târgul de Florii, la care vă invităm să luați parte anul acesta, de vineri, 3 aprilie, până duminică, 5 aprilie, între orele 10 dimineața și 6 seara.

Pe lângă numeroasele lucruri meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri, pe care le veți putea neguțători, veți avea prilejul să-i întâlniți și să stați la taifas cu cei care le-au făurit: olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, pielari, rudari, iconari, dar și încondeietoare, țesătoare, cusătorese, împletitoare, din toate zonele țării.

Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat și alte obiecte frumoase vor putea fi tocmite și târguite la Muzeul de la Șosea.

Iar pentru a vă pune stomacul la cale găsiți: cozonaci, cofeturi din Teleorman, turtă dulce de Harghita, kürtös kalács, mere din Maramureș, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă și dulceață.

În ziua de Florii se face dezlegare la pește. Deși se află în post, în această zi mănâncă pește chiar și oamenii săraci, că e slobozenie.

Ca să se ferească roadele de piatră, podgorenii leagă primăvara viță-de-vie cu salcie de la Florii sau îngroapă un ou roșu din Vinerea Mare.

De Florii se umple ciubărul cu fiertură de pădureț și sovârf care servesc la încondeierea ouălor de Paști.

Ouăle încondeiate se mai numesc: împistrite, picate, scrise sau muncite.

Diavolul întreabă mereu două lucruri: de se mai scriu ouă pe pământ și de mai sunt colinde-n sat. Când nu se vor mai scrie ouă și nu vor mai fi colinde, atunci și el va apărea.

Cele mai citite

Rusia oferă la export avionul Su-35, drept rival pentru modelul american F-35. Țările NATO, inclusiv România, cumpără F-35

Exact în momentul în care țările NATO cresc cererile de a cumpăra avioane de luptă F-35, produse de SUA, Rusia anunță că își menține...

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...

Vopseaua pentru exterior: reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă o mulțime de beneficii. Pentru obținerea rezultatelor dorite, trebuie...
Ultima oră
Pe aceeași temă