La numai 23 de ani, Cosmina Dorobanţu a fost prima persoană desemnată de Google să cerceteze piaţa din România. Cariera Cosminei nu a fost legată însă doar de celebra companie americană, ci a implicat şi o activitate academică la nivel înalt – este singura studentă acceptată pentru programul de Doctorat în Economie la Universitatea Oxford care primeşte o bursă ESRC (Economic and Social Research Council). Aceasta este cea mai generoasă şi prestigioasă bursă oferită în cadrul Departamentului de Economie. Bursa acoperă toate taxele de şcolarizare, iar beneficiarul primeşte în plus 16.600 lire/an. Totodată, Cosmina predă cursuri de economie studenţilor prestigioasei universităţi. Cosmina Dorobanţu speră ca la un moment dat să se întoarcă să lucreze în România.
Cum ai plecat din România?
C.D.: Am avut o călăuză foarte bună în viaţă. Ruxandra, sora mea. Este cu doi ani mai mare decât mine şi ei îi datorez mai tot ce am realizat în viaţă. În 1994, Ruxandra a câştigat o bursă Soros care i-a oferit posibilitatea de a petrece şase luni de zile într-un liceu din Statele Unite. S-a întors în ţară cu nişte poveşti de necrezut, care m-au inspirat şi pe mine să aplic pentru o bursă Soros în Statele Unite. Aşa am ajuns pentru prima oară în SUA, ca elevă de clasa a 11-a la un liceu american privat din statul Ohio. Decizia de a pleca la facultate în State mi-a fost la fel de uşoară: în 1996, Ruxandra a fost acceptată la universitatea Stanford cu o bursă integrală. În 1999, am plecat şi eu, dar la Reed College. Anul acesta mi-am început un doctorat la Oxford.
Cum ai ajuns să lucrezi pentru Google?
C.D.: După absolvire mi-am dorit să îmi găsesc un loc de muncă în State. Google mi s-a părut o companie excelentă: nouă, dinamică, plină de tineri şi de idei care aveau potenţialul de a schimba lumea. Aşadar, am aplicat pentru un post. Ţin minte că a fost destul de greu să obţin poziţia. Iniţial, am avut un interviu telefonic cu o persoană din departamentul de resurse umane. În urma interviului, mi-a trimis două teste scrise, pe care le-am trecut, şi am fost invitată la Google Headquarters, în Mountain View, California, pentru un interviu face-to-face. În urma interviului, mi-a fost oferită o poziţie temporară, de probă, timp de şase săptămâni. În acest timp, munca mea a fost evaluată la sfârşitul fiecărei zi de o echipă de angajaţi. Pe baza rezultatelor mele la sfârşitul celor şase săptămâni, am fost recomandată pentru o poziţie permanentă la biroul din Mountain View. Au urmat alte şase interviuri, după care mi s-a făcut, în sfârşit, o ofertă de angajat permanent. Nu am fost un caz special – aceasta era procedura pentru toţi cei care aplicau pentru poziţii în departamentul de publicitate Google imediat după terminarea facultăţii.
Ce fel de teste ţi-au trimis cei de la Google?
C.D.: Primul test a fost compus dintr-o serie de exerciţii care imi testau cunoştiintele legate de programul de publicitate Google AdWords. Erau intrebări de genul ‘care din reclamele de mai jos crezi că vor fi de succes şi care nu.’ Al doilea test a fost unul scris. Mi-au dat o temă de eseu şi trebuit să scriu răspunsul în 30 de minute. Parcă aşa ţin eu minte, au trecut ceva ani de atunci.
Cum arăta Google în 2003?
C.D.: În august 2003, compania era mică. În 31 decembrie 2003, Google a anunţat că are 1.628 de angajaţi. Comparaţi acest număr cu cei 23.331 de angajaţi pe care Google a anunţat că îi are la sfârşitul lui decembrie 2010. Am fost puţini la început, dar aveam un impact mare. Google începuse să fie folosit în toată lumea şi fiecare ţară avea aşteptări de la noi. Nu mai puteam să concepem produsele companiei ca şi când urmau a fi folosite numai de americani. Se ştia asta din noiembrie 2000, de când Google a avut o doodle (un desen în locul logo-ului) pentru Ziua Recunoştinţei cu un peisaj de toamnă: un curcan care aduna frunzele cu grebla. Acest desen i-a supărat pe cei din emisfera sudică, deoarece la ei era primăvară şi au trimis nu ştiu câte e-mailuri să ne spună că am greşit anotimpul. În 2003, erau şi mai mulţi utilizatori internaţionali şi cineva a avut ideea extraordinară să creeze un grup de specialişti, fiecare dintre ei reprezentând o ţară. Eu am fost numită specialistă pe România.
Ce atribuţii implică postul tău?
C.D.: În funcţia aceasta aveam două roluri: în primul rând, să identific oportunităţi de lansare de produse pe piaţa din România şi, în al doilea rând, să mă asigur că orice produs lansat în România corespunde cerinţelor locale. Lucram destul de mult pe aceste proiecte şi îmi făcea mare plăcere, deoarece mă făceau să mă simt mai aproape de casă. Am continuat să mă ocup de România până în februarie 2007, când am angajat un consultant la Bucureşti, care mi-a preluat majoritatea responsabilităţilor. Oricum, nu ştiu dacă aş fi putut să-mi fac job-ul de specialist pe ţară la fel de bine fără ajutorul celorlalţi români din companie.
Ce particularităţi are România în raport cu alte regiuni, relevante pentru o companie precum Google?
C.D.: Detaliile analizelor sunt confidenţiale. Rezultatul meu principal a fost că România este o piaţă cu potenţial. Am citit în presă, cu multă încântare în toamna anului trecut, că se va deschide un birou Google la Bucureşti. Deci, iată o dovadă clară că cei de la Google continuă să considere România o piaţă importantă.
Ce s-a întâmplat după ce le-ai prezentat raportul celor de la Google?
C.D.: Nu a fost un sigur raport. Au fost multe evaluări făcute pe parcursul anilor, iar utilizatorii români au fost primii care au văzut rezultatele. În ianuarie 2004, a fost lansat Google.ro. În martie 2004, am lansat AdWords, versiunea în limba română. Au urmat, apoi, multe alte produse lansate pentru utilizatorii români: Gmail, Blogger, Picasa, Toolbar şi Desktop. Pe 1 martie 2008, am avut prima doodle cu specific românesc pe Google.ro. Cel puţin pentru noi, românii de la Google, ziua în care am văzut mărţişorul pe Google.ro a fost o zi splendidă.
Ce presupune premiul Comitetului Executiv European al companiei Google, pe care l-ai primit în 2007?
C.D.: O dată pe an, se organiza o conferinţă la care erau prezenţi toţi angajaţii companiei Google care ţineau de departamentul de vânzări din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. La această conferinţă se acordau şi premii unor angajaţi care au avut realizări deosebite. Pentru a fi premiat, angajatul trebuia să fie nominalizat în secret de colegi şi, dintre cei nominalizaţi, vicepreşedinţii companiei responsabili de Europa, Orientul Mijlociu şi Africa alegeau câştigătorii. Eu am câştigat unul dintre cele trei premii acordate la conferinţa din 2007. A fost un moment frumos şi total neaşteptat.
Ce impact economic global a avut apariţia unor companii precum Google? Cum se poate cuantifica?
C.D.: Cei de la Google au publicat anul trecut un studiu foarte drăguţ în care au calculat impactul economic al companiei Google în Statele Unite ale Americii pe anul 2009. Pentru calculele făcute, au luat în considerare numai impactul motorului de căutare şi al programului de publicitate. Chiar şi aşa, s-a descoperit că impactul economic al companiei Google în Statele Unite ale Americii în anul 2009 a fost de cincizeci şi patru de miliarde dolari. Este impresionant şi nu pot să nu mă întreb care ar fi impactul global. Cei interesaţi pot găsi studiul online la http://www.google.com/economicimpact/
La Oxford ce cursuri predai?
C.D.: În primul an de studii, studenţii care îşi fac masteratul în Economie la Oxford fac trei materii: Microeconomie, Macroeconomie şi Econometrie. Eu ţin o parte din seminariile de Econometrie. Este o combinaţie interesantă între economie şi statistică.
Ce teorie economică ţi se pare extrem de relevantă pentru dezvoltarea societăţii aşa cum este ea astăzi?
C.D.: Când eram la universitate, m-am înscris la un curs despre istoria gândirii economice – a fost una dintre cele mai bune decizii. Fiecare economist trebuie să citească scrierile filosofilor economişti Adam Smith, David Ricardo, John Maynard Keynes, Joseph Schumpeter şi, pentru a învăţa de pe băncile şcolii ce înseamnă o gândire bolnavă, „Capitalul” lui Karl Marx. Cel mai mult m-a impresionat „Teoria Generală a Ocupării Forţei de Muncă, a Dobânzii şi a Banilor”, scrisă de John Maynard Keynes. Titlul nu trădează faptul că între copertele ei cartea ascunde pagini care m-au ţinut cu sufletul la gură. Keynes defineşte fundaţiile teoriei macroeconomice moderne, teorie care a scos Statele Unite ale Americii din marea criză economică de la începutul anilor 1930. După 75 de ani de la publicarea cărţii şi trei decenii în care ideile lui Keynes au fost puse deoparte, factorii de decizie de astăzi s-au reîntors la aceste principii pentru a-şi scoate ţările din criza economică de astăzi.
E capitalismul cea mai bună soluţie? E plauzibilă o schimbare de paradigmă in viitor?
C.D.: Winston Churchill spunea că “democraţia este cel mai prost sistem de guvernare, cu excepţia celorlalte puse în practică până acum.” Cred că acelaşi lucru poate fi spus şi despre capitalism. Partea buna este că funcţionează, în majoritatea cazurilor. Dar este important să realizăm faptul că piaţa nu este întotdeauna mecanismul ideal de alocare a resurselor. Piaţa nu poate decide câţi ani de şcoala ar trebui să facă copiii născuti într-o ţară anume şi nici nu poate decide îngrijirile medicale de care are nevoie un bolnav. De aceea vedem guvernul intervenind în domenii ca şi învăţământul şi sănătatea. Speranţa fiecărui cetăţean al unei ţări ar trebui să fie ca aceste intervenţii să fie bine gândite şi bine intenţionate.
Ai lucrat pentru cartea lui Tim Harford (redactor-şef la Financial Times). Despre ce a fost vorba?
C.D.: O colegă de-a mea de la Oxford, din programul de masterat în economie, mi-a trimis un e-mail să îmi spună că Tim Harford a pus un anunţ pe pagina lui de web, cum că ar vrea să angajeze pe cineva care să-l ajute în probleme de cercetare. Mi s-a părut interesantă poziţia, aşa că am trimis un CV şi peste două săptămâni am primit un telefon de la Tim, care mi-a spus că i-ar face mare plăcere să lucrăm împreună. Lucrez direct cu Tim, care are diverse întrebări despre teorii economice sau statistici economice pe care le remarcă în lucrările pe care le citeşte.
Când vine vorba de economia românească, e dat în mod democratic verdictul „la pământ”. Care este poziţia ta privind economia din România?
C.D.: M-am ferit să dau un răspuns la această întrebare şi în trecut, deoarece există economişti în România care cunosc mult mai bine decât mine situaţia economică din ţară. Pe baza articolelor citite din presa din România, nu sunt foarte optimistă cu privire la perspectivele României pe plan economic pe termen scurt. De asemenea, unele decizii economice mi se par de neînţeles. Scăderea veniturilor bugetarilor cu 25% în vara lui 2010, pe un fundal de criza economică, va rămâne un mare mister pentru mine.
Dacă ai reveni în ţară, unde ai dori să lucrezi în aşa fel încât să compenseze poziţia ta de la Oxford?
C.D.: Visul meu este să lucrez pentru Banca Mondială după terminarea doctoratului. Ştiu că au un birou şi la Bucureşti.
Te-ai implica în viaţa politică din România?
C.D.: Mi-ar plăcea să mă implic în viaţa politică din România. Din păcate, însă, la ora actuală mi-ar fi greu să găsesc un partid politic care să mă reprezinte. În istoria recentă a României, întâmplarea a făcut să lucrez pentru un preşedinte: Emil Constantinescu. Mă consider norocoasă că l-am putut cunoaşte şi că mi s-a oferit şansa de a lucra la Palatul Cotroceni, alături de doamna Sandra Pralong, consilier prezidenţial, în vara anului 2000. Am învăţat foarte mult din acea experienţă.
Interviul a fost realizat în colaborare cu Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), în cadrul proiectului acestora „Români de elită, români ca tine”
CV Cosmina Dorobanţu (30 de ani)
1999-2003: a studiat economia la Reed College, în SUA; primeşte premii pentru excelenţă academică, precum şi o bursă în valoare de 13.500$;
2003 – devine asistent universitar la Reed College şi începe să lucreze la compania Google;
2008-2010: studii masterale la Oxford în domeniul economiei, încheiate cu distincţia pentru rezultate excepţionale;
2009 – începe colaborarea, ca cercetător, cu Tim Harford, redactor-şef la ziarul Financial
Times, pentru redactarea cărţii acestuia, „Economist sub acoperire”;
2010-prezent: doctorand la Oxford în domeniul economiei.
“Scăderea veniturilor bugetarilor din România cu 25% în vara anului 2010 va rămâne un mare mister pentru mine.”
