11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialTalpes: Numele premierului era mentionat in dosarul privitor la retehnologizarea Portilor de...

Talpes: Numele premierului era mentionat in dosarul privitor la retehnologizarea Portilor de Fier I

Fostul consilier prezidential Ioan Talpes a declarat, astazi, intr-o conferinta de presa, ca a primit, in 2003, la Palatul Cotroceni, un dosar privitor la retehnologizarea Portilor de Fier I, in care erau semnalate posibile nereguli si in care numele primului-ministru era mentionat.

"Chiar daca numele lui Calin Popescu-Tariceanu a fost invocat, nu s-a dorit sa i se aduca vreun prejudiciu de imagine", a spus senatorul independent.

Ioan Talpes a precizat ca in dosar se invocau "incalcari grave ale legii" de catre Ministerul Industriilor, aceste acuzatii fiind insotite de pachete de documente comparative. El a spus ca a transmis acest dosar instantelor abilitate, de la care nu a existat insa un raspuns clar.

"Imi amintesc ca a existat o sentinta prin care dosarul a fost declarat ca fiind nerelevant. Nu era insa de datoria mea sa aflu cine era vinovat in acel dosar. Din acele documente, am fost in parte convins ca au existat incalcari ale legii, pentru ca au fost niste acte fortate si merita ca acest dosar sa fie cercetat de organele de justitie", a spus Talpes.

Presedintele UPSC a mentionat ca dosarul privind retehnologizarea Portilor de Fier I continea, in principal, analize de preturi si o serie de calcule.

Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandihttp://cristina-darmina-iamandi
Cristina Darmina Iamandi, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă